Martin Slabbert, directorul NEPI, a vândut acțiuni de 25 mil. euro. Ce face cu banii?

Știrea a fost publicată joi, 12 martie 2015, 20:16 în categoria

Martin Slabbert, directorul NEPI, a vândut acţiuni de 25 mil. euro. Ce face cu banii? Martin Slabbert, sud-africanul care în urmă cu opt ani a fondat la București fondul sud-african de investiții NEPI, cel mai mare jucător din piața imobiliară locală, a vândut pe bursa de la Johannesburg pentru 327 milioane de ranzi (circa 25 de milioane de euro) un pachet de 2,386 milioane de acțiuni NEPI, reprezentând 0,85% din capitalul companiei.

“Vânzarea acțiunilor în piață a fost realizată pentru a finanța o investiție de 25 de milioane de euro în sectorul industrial/logistic din regiunea Europei Centrale, cu scopul înființării unei noi companii de investiții și dezvoltare imobiliară alături de NEPI, unul dintre ceilalți investitori fondatori, această investiție fiind condiționată de obținerea aprobării din partea Consiliului de Administrație NEPI”, se arată într-un comunicat transmis Bursei.

Slabbert a declarat recent pentru ZF că intenționează să lanseze, alături de NEPI și Resilient, o nouă companie ale cărei investiții se vor concentra în sectorul industrial și logistic, iar capitalul de start este estimat la 100 de milioane de euro.

Potrivit raportărilor de la sfârșitul anului trecut, Slabbert deținea 1,81% din NEPI, participația sa fiind estimată la circa 60 de milioane de euro.

Slabbert, un fost consultant al Deloitte România, a dus în ultimii ani portofoliul NEPI spre 1,4 miliarde de euro. Cele mai importante active ale grupului sunt mallul Promenada din zona Floreasca și proiectul Mega Mall ce va fi finalizat luna viitoare în Pantelimon, alături de proiecte de birouri precum Floreasca Business Park și The Lakeview.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristi Moga

0 comments :

Trimiteți un comentariu