După mai multe zvonuri și indicii, Microsoft a confirmat planul pentru renunțarea la brandul Internet Explorer, web browser-ul dezvoltat în cardul Project Spartan urmând să fie lansat sub un alt nume.Potrivit dezvăluirilor făcute la conferința Microsoft Convergence chiar de către directorul de marketing Chris Caposella, Microsoft pregătește un nou brand și nume pentru web browser-ul principal livrat cu sistemul de operare Windows 10: ˝Vom continua să avem Internet Explorer, dar vom avea și un nou web browser, numit deocamdată după numele de cod Project Spartan˝. Internet Explorer va fi păstrat în unele versiuni de Windows 10, dar numai din considerente de compatibilitate cu aplicațiile folosite în mediul de afaceri, Project Spartan fiind alegerea implicită pentru navigare web.
Microsoft a încercat, fără succes, să spele imaginea negativă creată în jurul numelui Internet Explorer, apelând inclusiv la campanii denigratoare la adresa infamului Internet Explorer 6, menite să convingă utilizatorii de progresele făcute cu versiunile ulterioare de Internet Explorer. Din păcate scopul reclamelor nu a fost atins, plecarea fostului șef responsabil cu dezvoltarea Internet Explorer semnalând un nou început pentru web browser-ul Microsoft.
Citiți articolul integral pe www.go4it.to
0 comments :
Trimiteți un comentariu