Producătorul de cabluri electrice
Romcab
Târgu-Mureș (simbol bursier MCAB), controlat de omul de afaceri Zoltan Prosszer, își propune să ia o pauză de la creștere și va petrece următorii doi ani pentru a-și consolida businessul, care a crescut de 17 ori din 2008 până în prezent, interval în care datoriile au crescut însă de 34 de ori.
„Am intrat într-o perioadă de consolidare. Trebuie să demonstrăm că creșterea de 17 ori în cinci ani are consistență. Vom relua creșterea din 2017“, a spus Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe, în prezent președintele consiliului de administrație al producătorului de cabluri.
Compania controlată de omul de afaceri Zoltan Prosszer este unul dintre puținele exemple de afaceri antreprenoriale care au reușit să devină vizibile în tabloul furnizorilor de componente pentru industria auto, dominat pe plan local de companii străine. Dintr-un jucător marginal pe piața cablurilor din România, cu afaceri de 36 milioane de lei în 2009, Romcab a ajuns în prezent pe picior de egalitate cu liderii pieței Prysmian și ICME Ecab.
Potrivit lui Vlădescu, compania a încheiat anul 2014 cu afaceri de 653 mil. lei, în creștere cu 40%, și cu o marjă netă de profit de 5%, echivalent unui câștig de 32 mil. lei, cu 50% mai mult decât în 2013. Compania a semnat în luna aprilie 2014 două contracte multianuale în valoare totală de 135 milioane de euro cu doi distribuitori de cabluri din Austria și Germania. În paralel cu dezvoltarea afacerii, datoriile companiei au crescut constant, de la 13 mil. lei în 2009 ajungând la peste 460 mil. lei după primele nouă luni din 2014, potrivit celui mai recent raport financiar.
În prima parte a anului trecut, Prosszer a angajat o firmă de consultanță pentru a ajuta compania să extindă liniile de credit acordate de furnizori și să majoreze plafoanele de finanțare permise de instituțiile financiare. Gradul de îndatorare al Romcab, calculat ca raport între datoriile totale și valoarea capitalului propriu, era de 340% la sfârșitul lunii septembrie 2014.
Romcab trece la consolidarea businessului. „Trebuie să demonstrăm că creșterea de 17 ori în cinci ani are consistență“
Știrea a fost publicată joi, 12 martie 2015, 02:45 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu