Rusia anunță că este invadată de investitori din China

Știrea a fost publicată marți, 17 martie 2015, 04:07 în categoria

Rusia anunţă că este invadată de investitori din China O multitudine de companii chinezești investesc masiv pe piața rusească, a declarat directorul general al fondului suveran de investiții al Rusiei, care ajută la acoperirea golului lăsat de sacțiunile economice și financiare aplicate de statele din UE și America de Nord Moscovei după anexarea Crimeei, scrie CNBC.

„Avem un program special prin care investim în comun cu oameni de afaceri pentru ca aceștia și-și localizeze producția în Rusia și, ca să fiu sincer, vedem o creștere semnificativă a activității din partea companiilor din China“, a afirmat Kirill Dmitriev, CEO-ul Fondului Rusesc de Investiții Directe.

El a explicat că „puțin mai puține“ companii europene vin acum în Rusia, dar multe companii chinezești „vin în masă“. Oficialul a subliniat că Europa a rămas o piață importantă pentru Rusia, dar că el lucrează în prezent mai ales cu state din Orientul Mijlociu precum Emiratele Arabe Unite și cu țări din Asia, printre care China.

Fondul are un capital de 10 miliarde de dolari și a fost înființat de guvernul rus pentru a atrage investiții în economia țării. Vehiculul financiar a adus investiții de 15 miliarde de dolari prin parteneriate pe termen lung. „Aproximativ 90% din ce am atras vine din Asia și Orientul Mijlociu“, a spus Dmitriev.

Între timp, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a estimat că Rusia va pierde anul acesta 135 mld. dolari din cauza prăbușirii prețurilor petrolului. Pierderile sunt echivalente cu 10% din PIB-ul țării, potrivit Le Figaro. Petrolul și gazele naturale reprezintă 70% din exporturile Rusiei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu