Tranzacția Carrefour – Billa România intră în linie dreaptă

Știrea a fost publicată luni, 28 septembrie 2015, 02:46 în categoria

Tranzacţia Carrefour – Billa România intră în linie dreaptă Francezii de la

Carrefour

urmează a semna în următoarele zile actele necesare pentru preluarea rețelei de supermarketuri Billa din România într-o tranzacție evaluată la aproape 100 mil. euro, potrivit datelor ZF. Billa se află acum în portofoliul nemților de la Rewe, care mai dețin în România și lanțul Penny Market.

Discuțiile între cele două parți se desfășoară de aproape un an însă au fost reluate mai intens în ultima lună, potrivit surselor ZF din piață. Informațiile privind vânzarea Billa au apărut anul trecut după ce grupul german Rewe, proprietarul lanțului de supermarketuri, a renunțat la operațiunile din Italia, pe care le-a cumpărat tot grupul francez Carrefour. Oficialii companiei germane spuneau atunci că vor să își con­cen­treze atenția pe piețele unde au poziții de top, ceea ce nu este cazul României, unde Billa a ajuns al doilea cel mai mic jucător după Real, care mai păstrează doar patru magazine după ce alte 20 au fost preluate de Auchan. Pentru achiziția Billa Car­refour s-a „bătut“ cu belgienii de la Mega Image și cu un fond de investiții, însă aceștia din urmă au renunțat pe parcurs.

Prin preluarea Billa, Carrefour, al doilea jucător de pe piața locală după cifra de afaceri de peste 1 mld. euro anul trecut, își va completa portofoliul cu circa 85 de supermarketuri cu afaceri de peste 300 mil. euro în 2014.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu