Un magnat chinez vrea la 87 de ani să cucerească Europa

Știrea a fost publicată marți, 8 septembrie 2015, 05:13 în categoria

Un magnat chinez vrea la 87 de ani să cucerească Europa În timp ce investitorii din întreaga lume se panichează din cauza problemelor din China, magnatul Li Ka-shing din Hong Kong are motive să stea calm: a accelerat din timp, și pe tăcute, ritmul de reducere a dependenței de a doua economie ca mărime a lumii, scrie The Wall Street Journal.

Li, supranumit “Superman” în Hong Kong pentru simțul afacerilor dezvoltat care l-a transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni ai Asiei, a început în 2011 să-și reducă portofoliul imobiliar din China. Magnatul de 87 de ani a avut, de asemenea, inspirația să-și direcționeze cele mai mari conglomerate, Hutchison Whampoa și Cheung Kong Holdings, către Europa.

În ultimele 18 luni, Li a cheltuit peste 20 miliarde de dolari pe deal-uri ce au inclus achiziționarea celui de-al doilea mare operator de telefonie mobilă al Marii Britanii, un lanț de drogherii din Olanda, un producător britanic de vagoane de tren și fuzionarea companiei sale italiene de telecomunicații cu un rival mai mare. Anul trecut, Europa a adus 42% din profitul operațional al Hutchison, în timp ce ponderea  Chinei s-a redus la 30%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu