
„Apropierea de graniță și faptul că acum zece ani când au venit cele mai multe companii salariul mediu era foarte mic au reprezentat principalele avantaje ale județului Bihor“, spune Filip Schwarz, proprietarul grupului Otter, unul dintre cei mai importanți retaileri de încălțăminte din România care are contracte cu mai multe fabrici prezente local. În continuare salariul mediu net în județul Bihor este de sub 1.400 de lei, mai mic decât media pe țară cu circa 25-30%. În industria textilă și în cea de încălțăminte salariul este chiar mai mic.
România a produs anul trecut pantofi, articole de marochinărie și voiaj în valoare de 5,3 mld. lei, iar județul Bihor singur este responsabil pentru circa un sfert din total, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerțului. Astfel, în județul din vestul țării există 328 de companii cu acest obiect de activitate și cu afaceri de aproape 1,4 mld. lei. La nivel național există 1.905 companii cu afaceri de circa 5,3 mld. lei. Datele iau în considerare doar companiile care și-au declarat la Registrul Comerțului codul CAEN 15 „Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, a harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor“ și care și-au depus rezultatele pe anul trecut.
0 comments :
Trimiteți un comentariu