Pe Lugoj – Deva un singur tronson a trecut de 40% deși trebuie să fie gata în mai, iar pe Câmpia Turzii – Târgu-Mureș la aproape un an de la licitație nu au început lucrările.
Doar unul dintre cele trei loturi ale autostrăzii Lugoj-Deva a trecut de 40% stadiu fizic de finalizare, potrivit datelor Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi (CNADNR), acesta fiind important pentru a finaliza întreg tronsonul dintre Sibiu și graniță la Nădlac anul viitor.
Lotul patru dintre kilometri 77 și 99, construit de Tehnostrade și Spedition UMB, ambele controlate de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, este finalizat în proporție de aproape 43%, în timp ce progresul cel mai mic este înregistrat în continuare pe lotul trei, dintre kilometri 56 și 77, cu un stadiu fizic de 29%. Acesta este construit de companiile Teloxim Con, Comsa, Aldesa Construcciones și Arcadis Eurometudes.
Tot pe A1, dar între Sibiu și Orăștie, pe tronsonul dintre Săliște și Cunța, miza acestui an este ca firma constructoare să grăbească lucrările de reconstrucție. Momentan compania de drumuri nu a lansat niciun termen-limită pentru reconstrucția acesteia.
„Redeschiderea traficului rutier pe tronsonul de autostradă Orăștie - Sibiu, lot 3 se va realiza după remedierea de către antreprenor a degradărilor în zona km 60 plus 600. În momentul de față, Antreprenorul a demarat o nouă expertiză tehnică asupra terenului de fundare, astfel termenul de finalizare este condiționat de finalizarea expertizei, precum și de rezultatele acesteia, care vor recomanda soluția tehnică necesar a fi adoptată în zonă“, au spus oficialii CNADNR. Potrivit datelor oficiale, circulația pe acest tronson ar trebui redeschisă în data de 2 decembrie anul curent.
În cazul autostrăzii Câmpia Turzii – Târgu-Mureș, lucrările nu au demarat nici până la mijlocul lunii noiembrie cu toate că aceasta a fost atribuită încă din luna ianuarie a acestui an. Atunci compania austriacă Strabag și constructorul local Straco Grup, controlat de frații Alexandru și Traian Horpos, și-au adjudecat o mare parte din cele cinci contracte cu o valoare de 1,2 mld. lei pentru tronsonul de 57 km. „CNADNR nu a emis până la această dată Ordinele de începere a lucrărilor pentru sectorul de autostradă Târgu-Mureș – Câmpia Turzii deoarece nu au fost finalizate procedurile de expropriere pentru terenurile necesare realizării execuției lucrărilor“, au spus oficialii companiei de drumuri.
Pe parcursul elaborării documentațiilor necesare demarării procedurii de expropriere au fost înregistrate o serie de întârzieri cauzate de lipsa documentelor de proprietate, identificarea greoaie a proprietarilor terenurilor supuse exproprierii precum lipsă planuri parcelare, sau suprapuneri de proprietari pe aceleași terenuri.
De asemenea, au fost solicitate completări și clarificări privind regimul juridic al unor terenuri care au categoria de folosință „drum“. Acestea au impus solicitarea de informații de la primăriile de pe raza proiectului și pe baza acestora modificarea rapoartelor de evaluare. „Ordinele de începere a lucrărilor vor fi emise de către CNADNR SA după finalizarea procedurilor privind exproprierea terenurilor.“
România are în prezent 280 de kilometri de autostrăzi în lucru, care vor costa circa 6 miliarde de lei, adică 21 de milioane de lei pe kilometru.
Radiografia șantierelor de autostrăzi din România la final de octombrie arată că cea mai mare parte a tronsoanelor aflate în construcție pe plan local au stadii fizice de execuție de circa 30 - 40%, având ca dată estimată de finalizare anul viitor sau 2017, potrivit datelor furnizate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
În timp ce un singur tronson se apropie de un stadiu fizic de execuție de 90%, și anume lotul al doilea al autostrăzii Timișoara-Lugoj, având reale șanse de a fi deschis circulației chiar anul acesta, adică mai devreme comparativ cu termenul contractual de finalizare, în schimb pe sectorul Suplacu de Barcău-Borș nu s-au realizat niciun fel de lucrări de execuție până acum, deși contractul a fost semnat încă din luna mai. Tronsonul Suplacu de Barcău-Borș a fost început de americanii de la Bechtel, însă în 2013 contractul a fost reziliat, deși acest sector de autostradă era terminat pe jumătate, astfel că statul s-a trezit în situația în care a fost nevoit să caute noi constructori.
CNADNR acceptă că este nevoie de transparentizarea cerută de ZF
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a decis să publice pe site-ul propriu stadiul proiectelor de autostrăzi, drumuri naționale și variante de ocolire, dar și execuția bugetară pe fiecare lucrare în parte pentru anul 2015. Mișcarea CNADNR vine în contextul în care Ziarul Financiar solicită și publică de cinci ani de zile stadiul proiectelor de autostrăzi aflate în lucru în România, atât din punct de vedere fizic, cât și din punctul de vedere al plăților realizate pentru aceste lucrări. Publicarea acestor informații este un instrument de măsură a banilor care sunt investiți în acest domeniu, dar și a realizărilor „în kilometri”.
ZF a realizat în ultimii cinci ani aproape lunar o monitorizare a proiectelor de autostrăzi aflate în lucru, dar a cerut și semestrial și anual o execuție bugetară a CNADNR, alături de proiectele sau firmele care au primit cei mai mulți bani. Potrivit datelor postate pe site-ul propriu ieri, CNADNR are anul acesta un buget de aproape 4,6 miliarde de lei, din care până pe 16 noiembrie a cheltuit doar 2,4 miliarde de lei, estimând că până la finalul anului va reuși să cheltuiască 4 mld. lei.
Andreea Neferu
Întârzierile se țin lanț pe șantierele autostrăzilor din România
Știrea a fost publicată sâmbătă, 28 noiembrie 2015, 13:17 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu