Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului a încasat în acest an dividende de 300,8 mil. lei (68,3 mil. euro), de aproape opt ori mai mult comparativ cu nivelul de 38,5 mil. lei din 2014. Informația a fost comunicată de biroul de presă al Ministerului, condus până astăzi de Mihai Tudose.
Companiile de stat din România au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 62 mld. lei, cel mai mare aport revenind societăților din domeniul energetic. Pe de altă parte, plățile restante totale ale companiilor de stat au ajuns anul trecut la aproximativ 25 mld. lei, depășind 40% din cifra de afaceri, în timp ce la firmele private arieratele au fost în ultimii ani sub 10% din cifra de afaceri.
Totodată, în prima jumătate a acestui an, companiile aflate în portofoliul Ministerului Economiei au înregistrat o crestere de peste 12 ori a volumului investițiilor, de peste 8 ori a veniturilor totale si a cifrei de afaceri, precum și un avans de 4 ori a cheltuielilor.
În comunicatul de bilanț al Ministerului Economiei se mai spune că anul curent ar putea să consemneze un nou record absolut al exporturilor din ultimii 26 de ani, după ce în primele șapte luni valoarea totală a comerțului internațional al României a fost de 68 mld. euro, în creștere cu 6,4% față de perioada similară a anului 2014. Exportul a atind nivelul de 32 mld. euro, iar importul a fost 36 mld. euro.
Ministerul Economiei a încasat dividende de peste 300 mil. lei în acest an, de aproape opt ori mai mult față de 2014
Știrea a fost publicată marți, 17 noiembrie 2015, 23:28 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu