Decizia guvernului de a bloca majorarea salariului minim brut la 1.050 de lei, față de 1.200 de lei pe lună cât prevedea fostul guvern, a provocat o furtună egală în amplitudine cu cea provocată în vară de discuțiile legate de reducerea TVA.Pe de-o parte, sindicaliștii susțin că înghețarea creșterii salariului minim brut pe economie nu este echitabilă pentru angajații din privat, dat fiind faptul că de reducerea cu cinci procente a contribuției la bugetul de asigurări sociale, în toamna trecută, au beneficiat exclusiv patronii, iar pentru sectorul bugetar creșterea salarială a fost deja aplicată.
Cele cinci confederații sindicale de la nivel național i-au solicitat premierului Dacian Cioloș să convoace de urgență Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, pe tema bugetului de stat pe 2016.
Liderii confederațiilor sindicale „Cartel Alfa“, BNS, CNSLR Frăția, Meridian și CSDR spun că au fost surprinși de anunțul ministrului finanțelor privind intenția de înghețare a salariului minim garantat în plată de la 1 ianuarie 2016. Aceștia îi transmit premierului că, în mod normal, creșterea economică trebuie să fie distribuită echitabil tuturor, iar acest lucru nu se reflectă în măsurile adoptate prin Codul fiscal, care îi avantajează numai pe deținătorii de capital sau pe cei cu venituri mari.
În lumea afacerilor, pe de altă parte, sunt oameni de business care susțin că o eventuală creștere a salariului minim pe economie nu i-ar fi afectat la nivel de buget, pentru că își plătesc angajații peste acest nivel - este cazul Fan Courier, cea mai mare companie de curierat de pe plan local.
„Ca firmă nu ne va influența în niciun sens creșterea sau stagnarea salariului minim, deoarece noi nu lucrăm la acest nivel. Piața ar trebui să fie cea care crește sau scade salariul minim”, explică Adrian Mihai, fondator al Fan Courier.
Alți oameni de afaceri care conduc companii unde angajații lucrează pe un salariu de bază la nivelul celui minim pe economie au parte astfel de o „gură de oxigen”. Aurica Sereny, președinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR), precizează că industria de fabricare a mobilei a fost afectată de majorarea salariului minim pe economie aplicată în ultimii ani și că asociația a trimis chiar o scrisoare deschisă primului-ministru pentru a atrage atenția asupra creșterii venitului minim pe economie, coroborată cu cea a majorării costului la materie primă cu peste 50% în ultimii patru ani.
În rândul celor care se opun creșterii salariului minim se află și Patronatul Serviciilor Private din România (PSPR). Creșterile justificate, dar rapide, ale salariului minim în perioada 2012-2015 au pus o presiune semnificativă asupra salarizării în sectorul privat, în mod deosebit în domeniul serviciilor, a opinat ieri PSPR.
Din 2005 și până în luna iulie a acestui an, salariul minim brut pe economie a crescut de 14 ori, în timp ce venitul mediu brut s-a majorat de nouă ori, potrivit datelor de la Ministerul Muncii.
România a ocupat timp de mulți ani o poziție codașă în topul țărilor cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. Deși veniturile populației sunt un bun indicator al nivelului de dezvoltare al unei țări, în mare măsură acest capitol negativ al economiei a făcut ca România să intre pe harta investitorilor din domenii precum IT, outsourcing sau automotive în ultimii ani, industrii care, de la sine, au mai ridicat nivelul salarial de pe plan local. Totuși, statutul României de țară cu forță de muncă ieftină nu s-a schimbat prea mult la nivelul întregii economii, astfel că, după multe presiuni sociale în special, de la începutul anului trecut salariul minim brut pe economie a crescut, în etape, de la 800 de lei pe lună până la 1.050 de lei brut pe lună în iulie 2015. Planul guvernului Ponta era ca salariul minim brut pe economie să crească și mai mult, până la 1.200 de lei pe lună din ianuarie 2016 până la 1.400 de lei în 2017.
Veniturile românilor au devenit astfel una dintre cele mai aprinse teme de discuție în mediul de business, în special în industrii precum cea de textile, în industria alimentară, HoReCa sau turism, unde angajații sunt plătiți cel mai adesea la nivelul salariului minim pe economie.
Zilele trecute, la prezentarea bugetului pentru anul 2016, guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș a spus stop acestei majorări salariale, până la analizarea modului în care va influența real mediul de business și, implicit, economia, mai ales în contextul unei scăderii de TVA la alimente de la 24% la 9%, aplicată din acest an și al unei noi scăderi de TVA cu patru puncte procentuale planificată tot pentru 1 ianuarie 2016.
0 comments :
Trimiteți un comentariu