Cât costă compania înlocuirea unui angajat care pleacă

Știrea a fost publicată sâmbătă, 5 martie 2016, 21:18 în categoria

Cât costă compania înlocuirea unui angajat care pleacă Costul pe care o companie îl are cu în­lo­cuirea unui angajat care pleacă este de 12 - 18 salarii ale respectivului job, indi­fe­rent dacă este vorba de CEO sau de femeia de ser­viciu, conform unei statistici a Hay Group.

Practic, compania pierde un an sau mai bine, în termeni de productivitate. Nu este vorba numai de costurile efective ale anga­jării, ci și de perioada până la anga­jarea unui om nou, dar și timpul de adaptare a nou­lui angajat. Datele oficiale sunt destul de vagi, in­di­când undeva între 3 și 5 mi­lioa­ne de oameni care au plecat să lucreze în alte țări; practic vor­bind, este vorba de o for­ță de muncă egală cu cea care lucrează acum în țară. Iar una din problemele ma­jo­re legate de emi­grație este pierderea de com­petență pe care a înregistrat-o România.

„Transferăm o parte din venitul na­țio­nal în străinătate prin această mișcare, prin ce­darea meseriașilor și care au fost pre­gătiți aici. Este un fenomen care nu poate fi sto­pat“, spune profesorul univer­sitar Mircea Coșea. Iar problemele nu se opresc numai la competențe. Alexandru Rizea, directorul general al producătorului de mobilier Le­met, resimte fluctuația de personal, care a fost în compania pe care o conduce, până în 2014, de 6%.

„În 2015 a crescut foarte mult. Toți angajații care au părăsit firma au plecat în Anglia și Germania. Asta e tendința. Munca se vinde și se cumpără, sistemul de valori sociale face ca percepția despre muncă să difere de la generație la generație, de la persoană la persoană. Ce e de făcut? Marketing intern în fecare organizație, dar și la nivel național“, spune Rizea.



0 comments :

Trimiteți un comentariu