KFC și Pizza Hut au nevoie de 450 de oameni anul acesta. Ce poziții scot la concurs restaurantele?

Știrea a fost publicată joi, 10 martie 2016, 11:18 în categoria

KFC şi Pizza Hut au nevoie de 450 de oameni anul acesta. Ce poziţii scot la concurs restaurantele? Lanțurile KFC și Pizza Hut vor scoate la concurs anul acesta 450 de joburi pentru a acoperi nevoia de personal din restaurantele care vor fi deschise pe plan local în următoarele luni. Cele două lanțuri, care fac parte în România din același grup cu Cinnabon, patiseriile Paul și Hard Rock Café, caută oameni pentru posturi de casier, ospătar sau bucătar. Candidații nu trebuie să aibă experiență pe piața muncii, limita minimă de vârstă de la care se poate aplica pentru un job în cadrul KFC și Pizza Hut fiind de 16 ani.

“Știm că este greu pentru tinerii fără experiență să își găsească un loc de muncă. Începând cu luna februarie am crescut salariile angajaților cu o medie de 20% la nivel de restaurant. Cele două rețele de restaurante sunt în continuă dezvoltare, astfel că avem disponibile locuri de muncă în foarte multe orașe din România. În această perioadă căutăm peste 450 de colegi noi pentru restaurantele KFC și Pizza Hut pe care le vom deschide anul acesta la nivel național”, a spus Mark Hilton, franchise business consultant KFC și Pizza Hut România. Creșterea salarială aplicată pentru angajații celor două restaurante vine în contextul în care, începând cu luna mai a acestui an, salariul minim pe economie va trebui să crească de la 1.050 de lei brut, cât este în prezent, la 1.250 de lei brut pe lună. În zona de restaurante, precum și în retailul alimentar, în general, angajații sunt plătiți la nivelul minimului pe economie, fiind unele dintre sectoarele unde salariile sunt printre cele mai mici.

Pe lângă salariul de bază, angajații celor două lanțuri de restaurante primesc bonuri de masă și bonusuri trimestriale, în funcție de performanțe și primesc și măriri salariale corelate cu vechimea. Angajații celor două lanțuri pot lucra fie full time, fie part time de patru sau șase ore, fie pot lucra doar în weekend (vinerea, sâmbăta și duminica).

Rețelele de restaurante KFC și Pizza Hut au peste 3,200 de angajați la nivel național.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu