Poate că Paștele impulsionează vânzările de ciocolată, însă această industrie dulce este în prezent amenințată de schimbarea modelelor de consum și de dificultățile întâmpinate de cultivatorii de cacao, scrie CNBC.Consumul de cacao la nivel mondial depășește 3 milioane de tone pe an, potrivit datelor World Cocoa Foundation. Cererea mondială continuă să crească, în parte datorită cererii tot mai mari de dulciuri de pe piețele emergente.
Piața totală de ciocolată a avansat cu 13% în perioada 2010-2015, atingând 101 miliarde de dolari, indică datele Euromonitor. Totuși, piața a stagnat în Europa Occidentală, în parte din cauza temerilor în creștere legate de efectele zahărului asupra sănătății. În medie, un european sau american consumă în jur de 5,2 kg de ciocolată pe an, potrivit Erste Asset Management.
Contractele futures pe cacao au înregistrat o creștere constantă din 2013, exceptând un declin scurt înregistrat la începutul acestui an. BMI Research anticipează că prețurile o vor lua în jos până în 2019, în condițiile în care oferta crește mai rapid decât cererea. Acest lucru se datorează unui reviriment al producției în Africa de Vest.
Hamish Smith, economist la Capital Economics, se așteaptă și el ca prețurile să scadă. Acesta ar putea părea un lucru pozitiv pentru producători, însă Smith adaugă că beneficiile aduse de declinul prețurilor boabelor de cacao ar putea fi limitate. „Deși prețurile în scădere i-ar putea ajuta pe producători prin prisma unor costuri de producție mai mici, costurile legate de materiile prime tind să reprezinte o mică parte din costurile totale ale unor bunuri cum este ciocolata”.
0 comments :
Trimiteți un comentariu