Radomir Nemecek, șeful regional al Volvo: Maturitatea unei piețe auto nu este dată numai de cifre, ci și de clădirile dintr-un oraș, felul în care se îmbracă oamenii și de cât de mult călătoresc aceștia

Știrea a fost publicată miercuri, 27 aprilie 2016, 22:26 în categoria

Radomir Nemecek, şeful regional al Volvo: Maturitatea unei pieţe auto nu este dată numai de cifre, ci şi de clădirile dintr-un oraş, felul în care se îmbracă oamenii şi de cât de mult călătoresc aceştia Radomir Nemecek, șeful regional al Volvo: Maturitatea unei piețe auto nu este dată numai de cifre, ci și de clădirile dintr-un oraș, felul în care se îmbracă oamenii și de cât de mult călătoresc aceștia

Radomir Nemecek, area manager pentru Europa de Sud-Est în cadrul Volvo Cars, spune că deși România este o piață emergentă, iar aici există potențial mare de creștere, clienții de aici sunt printre cei mai educați, mai ales când vine vorba despre experiență internațională.

„Cei pe care îi cunosc aici sunt foarte bine educați când îi comparăm cu slovacii spre exemplu. Cei de aici au călătorit, au studiat în străinătate. România este cea mai avansată țară din UE când vine vorba de internet și WiFi. În celelalte țări din regiune unde merg, am probleme cu viteza de internet și plătesc foarte mult pentru acces“, spune Radomir Nemecek.

El a subliniat faptul că „dincolo de cifre, când este vorba despre maturitatea unei piețe mă uit la parcul auto, mă uit la oameni pe stradă și la starea clădirilor, la modul în care oamenii în general sunt îmbrăcați“. Regiunea de sud-est pentru autoturismele Volvo include Slovacia, România, Bulgaria și toate piețele din fosta Iugoslavie, precum Slovenia, Croația, Bosnia, Macedonia și Serbia. Lista va fi completată în următorul an de Albania și Muntenegru. Toate piețele din regiune sunt operate de către importatori locali, nu direct de către Volvo.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu