Banca Națională a României (BNR), desemnată și autoritate de rezoluție pentru sistemul bancar local, a publicat ghidul Autorității Bancare Europene (EBA) privind criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească planul de reorganizare a activității în cazul în care o bancă are probleme. Ghidul vine în completarea prevederilor Directivei 59/2014 a Consiliului Uniunii Europene.Anunțul BNR vine după ce săptămâna trecută Curtea Europeană de Justiție a dec
i
s că proc
e
dura de bail-in, prin care investitorilor le sunt imputate pierderi, este legală.
Decizia vine într-o perioadă în care toată atenția este concentrată asupra sistemului bancar italian, slab capitalizat și cu un volum ridicat de credite neperformante. Pentru a putea obține capital, băncile italiene ar putea fi forțate să convertească o parte din obligațiunile emise în acțiuni, ceea ce se poate dovedi toxic din punct de vedere politic, deoarece majoritatea titlurilor sunt deținute de investitori retail.
Odată cu transpunerea noilor reglementări europene în legislația din România, BNR este autoritatea de rezoluție pentru sectorul bancar.
0 comments :
Trimiteți un comentariu