Sectorul bancar a continuat să se îndepărteze de rolul de asigurare a intermedierii financiare prin acordarea de credite, ponderile activelor bancare și împrumuturilor private în PIB coborând sub nivelurile de dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană (UE). Nivelul intermedierii financiare continuă să fie subdimensionat nu doar în raport cu cel din zona euro, ci și față de cel din țările din regiune.România a fost în ultimii ani codașa Europei în privința gradului de intermediere financiară, având cele mai scăzute ponderi în PIB ale activelor bancare și creditelor. Ponderea creditului privat în PIB a revenit la nivelul de dinainte de 2007, coborând sub 30%. Iar ponderea activelor bancare în PIB a scăzut sub 60%.
Deși băncile din zona euro controlează circa 80% din sistemul bancar, România nu numai că nu s-a apropiat, ci s-a îndepărtat în anii de criză de nivelul de intermediere din zona euro. Intermedierea financiară „indirectă“ în România este de aproximativ 3,5 ori mai mică față de cea din zona euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu