Entuziasmul adus pe piețe de acordul statelor membre ale OPEC de a reduce producția după doi ani de suprasaturare a pieței și scădere a prețurilor s-a disipat rapid, ceea ce s-a reflectat ieri în prețurile țițeiului.Cotația petrolului Brent a înregistrat o scădere marginală, iar cea a petrolului destinat pieței americane a crescut ușor. Investitorii nu au uitat cât de greu pot fi duse la îndeplinire acordurile între state concurente și cu interese diferite. Iar OPEC nu poate controla restul de 60% din producția mondială care nu aparține statelor membre.
Dacă înțelegerea rezistă, dacă traiectoria prețului petrolului se schimbă, apar noi câștigători și pierzători. Din prețurile mai mari au de câștigat în primul rând producători de petrol, țări și companii, și în general jucătorii din industria de profil.
Venezuela, cu criza socială provocată de prăbușirea cotațiilor, ar primi cu siguranță o doză de oxigen. Vor avea de câștigat și băncile centrale care se chinuie să reaprindă inflația și companiile din sectorul de energie. De pierdut vor avea transportatorii, mai ales cei aerieni, deoarece se va scumpi combustibilul, și șoferii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu