Un sfat pentru tineri la început de carieră: „Visați și munciți permanent și disciplinat pentru visele voastre”

Știrea a fost publicată duminică, 18 septembrie 2016, 08:22 în categoria

Un sfat pentru tineri la început de carieră: „Visaţi şi munciţi permanent şi disciplinat pentru visele voastre” Mircea Vlah a preluat conducerea Dumagas, cu activități de logistică și transport, în urmă cu doi ani, momement în care compania se confrunta cu o situație dificilă. Anul trecut, compania a realizat o cifră de afaceri de 191 milioane de lei, în creștere cu circa 12% față de 2014. În 2015, compania a avut un profit net de 331.000 lei, după mai mulți ani în care a înregistrat pierderi.

Dumagas nu mai înregistrase profit net din anul 2007, perioadă în care compania fondată de familia Dugăeșescu a fost preluată de fondul de investiții Bancroft. Compania are 480 de angajați și  lucrează cu producători din România care exportă în străinătate, dar și cu companii din Bulgaria și Turcia, pentru care transportatorul livrează marfa în vestul Europei. Mircea Vlah și-a început cariera în domeniul logisticii în 2004, lucrând în companii ca Danzas, DHL, iar din 2014 s-a alăturat Dumagas, inițial ca deputy CEO; la numai șase luni a fost numit CEO. Mircea Vlah estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri mai mică pe fondul vânzării diviziei de cisterne alimentare către Klacska; Dumagas a vândut și divizia de depozitare la temperaturi ambientale.

CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ȘI CUM L-AȚI DEPĂȘIT?

Cel mai dificil moment din carieră a fost preluarea conducerii Dumagas Transport S.A. Compania se afla în 2014 într-o situație financiară dificilă și am fost pentru prima dată confruntat cu deficitul de numerar și consecințele sale. Am depășit aceste momente prin introducerea unor politici mixte de reduceri de cheltuieli dar și renunțarea la anumite servicii (chiar și clienți) care aduceau pierderi lună de lună. Cu noua viziune am construit un plan de afaceri pe care l-am prezentat acționarilor, băncilor și chiar furnizorilor mari, astfel încât să putem continua activitatea și, chiar mai mult, să activăm planul de investiții și înnoire al flotei. Procesul de reorganizare și restructurare a durat doi ani și s-au încheiat cu succes anul acesta, la finalul celui de-al doilea trimestru.

Citiți continuarea pe businessmagazin.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu