Valer Blidar negociază livrarea a 100 de vagoane din Arad în Brazilia

Știrea a fost publicată vineri, 16 septembrie 2016, 03:02 în categoria

Valer Blidar negociază livrarea a 100 de vagoane din Arad în Brazilia Industriașul Valer Blidar, care controlează fabrica Astra Vagoane Călători din Arad, cu afaceri de 96 de milioane de lei (22 mil. euro), este în discuții avansate pentru încă un contract în Brazilia, piață pe care a intrat încă din 2012, în urma unei licitații organizate de Vale, dar a reluat și negocierile cu operatorul feroviar din Iran, țară în care a oprit vânzările încă din 2011.

„În Brazilia discutăm cu un operator pentru circa 100 de vagoane, iar în Iran am reluat, după ridicarea embargoului, legătura cu operatorul feroviar de stat, cu care discutasem pentru 200 de vagoane. Și în Africa suntem în discuții cu un client“, a declarat pentru ZF omul de afaceri. Blidar este unul dintre puținii români care dețin fabrici construite în perioada industrializării masive a României din anii ’70 - ’80.

Blidar a semnat unul din cele mai mari contracte în străinătate în 2012, un contract de 100 de milioane de euro, în urma unei licitații organizate în Brazilia de una dintre cele mai mari companii din lume, Vale. Compania lui Blidar a livrat aproape 100 de vagoane de călători. Acest contract a fost semnat la un an după ce au căzut piețele din Libia, Egipt și Iran, unde omul de afaceri avea contracte cu operatorii feroviari și unde a sistat livrarea de componente de vagoane pentru că nu mai avea cine să le plătească.

Pe segmentul de tramvaie și troleibuze omul de afaceri caută contracte pe piața locală. Blidar a câștigat la Cluj licitația pentru 20 de troleibuze electrice.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu