Revenirea Rusiei din cea mai lungă perioadă de declin economic din acest secol a fost admirată chiar și în presa occidentală. Economia rusească, supusă unor sancțiuni internaționale, este o piață importantă pentru multe companii puternice vestice. Însă revenirea a fost de scurtă durată.
Potrivit JPMorgan Chase, cel mai mare exportator de energie al lumii a încheiat probabil anul trecut cu două trimestre consecutive de scădere economică, echivalând cu o recesiune tehnică, o încetinire surprinzătoare care a însemnat de la reducerea cheltuielilor consumatorilor la un declin al producției industriale, scrie Bloomberg.
PIB-ul țării se menține pe creștere raportat la anul anterior, banca centrală estimând creșterea la 1,7%-2,2% în 2017 și anticipând că economia va consemna un ritm similar în 2018. Încă nu sunt disponibile date oficiale privind economia rusă dincolo de trimestrul al treilea.
„Creșterea a fost generată de o serie de factori excepționali, iar aceștia nu se mai manifestă acum“, spune Liza Ermolenko, economist la Barclays Capital din Londra.
Încetinirea, survenită pe fondul unei redresări a prețurilor petrolului, aduce economia într-o poziție șubredă la început de an. Deși eforturile guvernului au susținut investițiile în 2017, unele dintre proiecte se vor sfârși chiar în acest an.
Deși JPMorgan spune că „perioada de slăbiciune nu va fi de durată“, o încetinire atât de curând după ce Rusia a depășit recesiunea la mijlocul anului 2015 evidențiază cât de dificil îi va fi președintelui rus Vladimir Putin să-și susțină campania cu date economice solide în alegerile din martie.
În pofida rezistenței de care a dat dovadă Rusia în fața dublei provocări a petrolului mai ieftin și sancțiunilor occidentale, banca de dezvoltare Vnesheconombank estimează că declinul PIB-ului acesteia s-a accelerat în termeni lunari ajustați sezonier în septembrie, octombrie și noiembrie.
Putin rămâne optimist, declarând recent că economia „se menține pe creștere“. Drept dovadă, acesta a indicat scăderea peste așteptăru a deficitului bugetar și creșterea rezervelor de aur și valutare.
Totuși, PIB-ul țării s-a contractat cu o rată anuală ajustată sezonier de aproximativ 1,5% în ultimele trei luni ale anului trecut față de trimestrul anterior, după un declin de 0,2% în perioada iulie-septembrie, potrivit JPMorgan.
Ministerul rus al economiei a pus declinul industriei în parte pe seama vremii neobișnuit de calde de la sfârșitul anului și reducerilor de producție petrolieră negociate cu OPEC.
Rusia calculează oficial performanța PIB numai pe bază anuală. Astfel, potrivit datelor oficiale ale biroului de statistică al acesteia, creșterea a atins un vârf de 2,5% în trimestrul al doilea al anului trecut înainte de a decelera în următoarele trei luni. Potrivit analiștilor chestionați de Bloomberg, PIB-ul va decelera ușor până în ultimele trei luni ale acestui an.
Cât privește sancțiunile ce au fost impuse Rusiei de către Occident, ministrul german de externe Sigmar Gabriel a sugerat că acestea ar putea fi ridicate în schimbul unui acord de încetare a focului în Ucraina din partea Rusiei, potrivit Handelsblatt.
Ridicarea sancțiunilor ce au fost impuse Rusiei de către Occident ar putea avea loc în schimbul unui acord de încetare a focului în Ucraina, susține ministrul german de externe Sigmar Gabriel.
Rusia nu scapă de recesiune. Putin rămâne optimist, declarând că economia „se menține pe creștere“
Știrea a fost publicată luni, 15 ianuarie 2018, 02:32 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu