De ce ești nervos? Nu este mai bine cu un român CEO?Nu, a fost răspunsul lui ferm. Românii gândesc pe termen scurt, vor imediat rezultate, impun targeturi imposibil de atins, vor să demonstreze la centru ce tari sunt (probabil că vă amintiți articolul de anul trecut când am întrebat de ce românii, când devin șefi la multinaționale în România, se comportă ca niște jupâni), impun o presiune stresantă ca să livreze rezultate.
Și cum e cu un străin?
Ei văd lucrurile pe termen lung, au viziune, se lucrează mai bine cu ei, au leadership, în timp ce directorii români sunt mai mult executanți. Când directorii sunt străini, presiunea pe rezultate nu este așa mare.
În mod cert ați auzit de foarte multe ori aceste explicații și poate vă confruntați cu aceste situații.
În numărul de acum două săptămâni din Business Magazin – Raiul expaților –, Andrei Caramitru de la Boston Consulting Group, una dintre cele mai mari firme de consultanță din lume, spunea: Am văzut diverse studii făcute pe parcurs, din care reieșea că angajații români preferă să lucreze pentru un șef străin decât pentru unul român. Această situație este total diferită față de țări precum Ungaria sau Polonia, unde șefii străini sunt acceptați mai greu.
Andrei Caramitru observa că au existat tranziții în care managerii români din nivelul doi de management au înlocuit străini, dar angajații români ar fi preferat să lucreze în continuare cu cineva străin. Chiar dacă acel străin avea poate un nivel de competență mai redus decât un director român. Dar preferința rămânea tot pentru un străin.
Dacă vorbesc cu firmele de recrutare pentru a afla care sunt punctele tari și punctele slabe ale românilor ajunși într-o funcție superioară de conducere, pe primul loc, cu plus, se pun rezultatele. Iar cu minus se constată lipsa calităților de lideri, respectiv se comportă tot ca un manager de departament atunci când ajung directori și CEO.
Dacă expații beneficiază constant de cursuri de leadership imediat ce sunt angajați într-o multinațională (de fapt compania îi trimite obligatoriu la aceste cursuri), românii nu au avut această șansă, pentru că a trebuit să livreze tot timpul rezultate. Și, din acest motiv, nu știu ce să facă când se instalează în biroul cel mare, dincolo de a obține rezultate foarte bune pe termen scurt.
Pentru că nu au fost la masa deciziilor strategice, pentru că nu au participat la discuțiile legate de viitor, de modul încotro trebuie să se ducă o companie, pentru că nu au avut de unde să aibă și să învețe cultura istoriei unei companii care vede lucrurile în decenii, directorii români nu au o privire de ansamblu. Pur și simplu pentru că nu au avut de unde să o învețe. Iar aceste lucruri se văd atunci când devin CEO. De foarte multe ori, nu știu ce să facă singuri, în lipsa unor indicații de la centru. Nu știu să stabilească obiectivele și targeturile pentru simplul fapt că până atunci li s-a spus tot timpul care sunt acestea. Acesta este și unul dintre motivele pentru care directorii români ajunși CEO impun targeturi considerate nerealiste de către cei cu care au împărțit același birou.
Din acest motiv, românii dintr-o companie nu înțeleg de ce acela care le-a fost coleg până ieri în același birou a devenit peste noapte alt om, cu alte ținte, imposibil de atins, odată ce a ajuns CEO. Doar au fost în același departament atunci când încercau să-l convingă pe expat că cifrele de vânzări nu pot fi atinse!
Pe de altă parte, românii simt că dacă multinaționala nu are rezultatele din buget cu un expat la conducere, consecințele vor fi mult mai blânde decât dacă ar fi fost un român, pentru că este puțin probabil ca executivii de la centru să îi taie capul unuia de-al lor, pe care ei l-au trimis în România.
În schimb, dacă este un român la conducere, odată ce nu s-au făcut cifrele din buget, nu zboară numai românul din conducere, ci pot să plătească cu funcția sau cu bonusurile mult mai mulți.
Interesant este că încep să fie din ce în ce mai mulți români luați în afară, pentru a fi puși în zone și în țări unde operațiunile trebuie reparate, iar rezultatele să vină imediat.
Dar știți care este cea mai mare ironie? Expații care au fost trimiși în România se îndrăgostesc atât de mult de această țară și de obiceiurile de aici – atât cele bune cât și cele proaste –, încât se românizează extrem de rapid.
0 comments :
Trimiteți un comentariu