Contribuția industriilor creative la formarea PIB-ului ar putea ajunge în 2020 la circa 10%, după ce din 2014 acest domeniu a ajuns să aibă o pondere mai mare decât agricultura. În absența unui partener de dialog la nivelul statului, cei care se încăpățânează să rămână în tabăra creativilor au învățat că lucrurile nu se întâmplă decât dacă le fac ei să se întâmple. Așa a apărut în București și prima bibliotecă de materiale din sud-estul Europei, Mater, o investiție de circa 300.000 de euro care are în spate și cea mai mare campanie de crowd-funding derulată vreodată în România.MATER s-a deschis anul trecut într-un spațiu de circa 1.000 de metri pătrați, la parterul unei clădiri închiriate de la fosta fabrică Industria Bumbacului de pe Splaiul Unirii din București.
Tot acolo, în 2015, o mână de tineri, o parte dintre ei regăsindu-se și în proiectul MATER, au pus bazele comunității NOD Makerspace, o zonă de co-working destinată industriilor creative care dincolo de spațiul propriu-zis pune la dispoziția chiriașilor și instrumentele de lucru necesare.
”În toamna anului 2015 am pus bazele comunității NOD. Ca particularitate a acestei comunități era lucrul cu foarte multe materiale. Inițial, aveam un perete pe care îl îmbogățeam. Apoi am început să ne documentăm și ne-am dat seama că de fapt în România nu exista o bibliotecă de materiale“, povestește Sabina Baciu, director de comunicare la NOD Makerspace/MATER. Potrivit acesteia, la NOD Makerspace s-a format în acest moment o comunitate de 120 de membri, din care 60 vin zilnic.
”Aici abonamentele variază între 120 și 190 de euro pe lună, în funcție de echipamentele pe care le folosești. Vedem că în general cam o treime din membrii noștri cresc atât de mult într-un an încât se mută în spații mai mari“, precizează Sabina Baciu.
Din echipa din spatele NOD Makerspace mai fac parte Florin Cobuz și Tamina Lolev, ambii arhitecții. Alături de ei, în proiectul primei biblioteci de materiale din România a venit și Sandra Bălășoiu, actual project manager la MATER.
”La litere, de exemplu, ai toate cărțile într-o bibliotecă. Noi ne-am inspirat după modele de biblioteci de materiale precum cele din New York. Acolo însă este o tradiție de peste 20 de ani, partea educațională este complet acoperită, așa că acum în astfel de spații sunt doar cele mai inovatoare materiale. Vin giganți precum Nike sau D&G;, se uită la ultimele inovații, se inspiră și apoi le inserează în produsele lor. |n țările nordice, de exemplu, designerii de produse au ajuns la finețea de a-și face propriile materiale“, explică Sandra Bălășoiu.
|n București însă, biblioteca are un rol pur educațional în contextul în care aceasta este una dintre cele mai importante piese care lipsesc din tot puzzle-ul dezvoltării industriilor creative.
”Acum găzduim circa 2.000 de mostre de materiale, dar planul nostru este de a ajunge la 10.000. Putem spune că în prezent circa 20% sunt materiale inovatoare, jumătate din ele fiind livrate de furnizori locali“, explică Sandra Bălășoiu.
Cite[te continuarea pe
BUSINESS MAGAZIN
0 comments :
Trimiteți un comentariu