România este subevaluată din punctul de vedere al prețurilor din real-estate. Vine cu proprietăți bune la prețuri mici. „Pe termen lung, cred că România poate să ofere potențial de investiție, deși piața imobiliară va întâmpina și ceva dificultăți“.

Știrea a fost publicată sâmbătă, 7 martie 2020, 02:36 în categoria

România este subevaluată din punctul de vedere al preţurilor din real-estate. Vine cu proprietăţi bune la preţuri mici. „Pe termen lung, cred că România poate să ofere potenţial de investiţie, deşi piaţa imobiliară va întâmpina şi ceva dificultăţi“. Specialiștii de pe piața imobiliară con­sideră că România poate fi o desti­na­ție bună pentru investiții imobiliare în viitor deoarece vine cu oportu­nități de preț bune pen­tru proprietăți de calitate.

Volumul in­ves­ti­țiilor imobiliare din România a de­pășit 1 mld. euro în 2019, de­pă­șind vârful anterior atins acum cinci ani. Volumul total al inves­ti­țiilor la sfârșitul anului este cu 7% mai ma­re decât cifre­le înregistrate în 2018, con­form unui raport al com­paniei de con­sul­tanță imobiliară CBRE România.

„Cred că România se află la un punct de cotitură în ceea ce privește in­ves­tițiile imobiliare. Din punctul de ve­dere al investițiilor imobiliare, Româ­nia oferă o oportunitate interesantă, o oportunitate de preț. În acest moment, România este subevaluată din punct de vedere al prețurilor. Dacă ne uităm la piața locală, vedem că Bucureștiul este foarte atractiv din acest punct de ve­de­re în comparație cu alte capitale din re­giunea centrală și de est a Euro­pei. Nu este vor­ba numai despre ran­da­mentele imo­bi­liare, ci și des­pre va­loarea chi­ri­ilor din oraș. Cele­lalte orașe din re­giune au mai pu­ține ran­da­mente prime (n.red -  randa­men­tul înre­gis­trat de pro­iec­tele de clasă A, din zonele cel mai bine co­tate), cu o rată a chiriilor mai ma­re“, a declarat Gijs Klomp, Head of Investment Pro­perties, CBRE Ro­mâ­nia, în cadrul ce­lei de-a doua ediții a evenimentului pre-MIPIM or­ganizat în Ro­mânia de Reed MIDEM (organiza­tor de eve­ni­men­te), casa de avo­catură NNDKP, Matei-Borbely&Partners; și CBRE România. MIPIM este cel mai im­portant târg destinat pieței de real-estate.

Ulf Pleschiutschnig, ma­na­ging di­rector and co-head Europe Invest­ments în cadrul MSREI, plat­forma de investiții imo­biliare a Morgan Stan­ley, afirmă că Ro­mâ­nia are potențial pentru investiții imobilia­re, dar acestea ar lua am­ploa­re dacă ar exista o bază locală de investitori.

„Dintre țările din regiune, Româ­nia este singu­ra care nu are o bază locală de investitori. Dacă ne uităm la Unga­ria, ceea ce a schimbat ran­damen­tele imo­bi­liare de acolo a fost evoluția fon­du­rilor locale inves­tite în proprietăți imo­biliare din țară. Inves­ti­to­rii mă întreabă mereu dacă ar trebui să inves­teas­că în România. Pe ter­men lung, cred că România poate să ofere potențial de investiție, deși piața imo­biliară va în­tâmpina și ceva dificultăți“, a declarat Ulf Pleschiutschnig în cadrul aceluiași eveniment.

Bucureștiul a atras 64% din volumul total al investițiilor, în timp ce restul de 36% au fost reprezentate de tranzacții semnate la nivel local. Sectorul de birouri a dominat activitatea tranzacțională cu 74% din volumul total, urmat la o distanță considerabilă de retail cu 16% față de total, în timp ce industria, hotelurile și proiectele de utilizare mixtă au revendicat o pondere combinată de 10%. Valoarea medie a unei tranzacții imobiliare pentru întregul an 2019 se ridică la 29 de milioane de euro, similar cu valoarea medie a anului precedent, conform datelor CBRE.

„Volumul tranzacțiilor imobiliare din România este relativ mic comparat cu cel din celelalte țări din regiune, aș spune că este prea mic pentru țară. Dacă ne uităm la ce ar trebui să definească activitatea tranzacțională din o țară, ne uităm prima dată la populația acelei țări, iar din punct de vedere al economiei, România este a treia cea mai mare țară din regiune“, a declarat Gijs Klomp.

Lavinia Ioniță Rassmusen, Partener în Practica de Real Estate din cadrul NNDKP, afirmă că principalele îngrijorări ale investitorilor de pe piața imobiliară din România sunt legate de cererile de expropriere și de problemele legate de proprietățile deținute de stat.

„Cred că piața imobiliară a reușit să dezvolte instrumente sofisticate pentru a răspunde îngrijorărilor din partea investitorilor. Două dintre cele mai mari preocupări pe care investitorii le au când vin în România sunt cererile de expropiere și ceea ce înseamnă proprietățile publice. Ar trebui să dezvoltăm un sistem prin care investitorii să poată vedea dacă proprietățile sunt implicate în vreun litigiu“, afirmă Lavinia Ioniță Rassmusen.

CBRE preconizează că anul 2020 se conturează ca unul dinamic, cu o activitate tranzacțională intensă în toate segmentele de afaceri. În 2020 și nu numai, CBRE vede o creștere constantă a volumelor de investiții, în conformitate cu creșterea stocului investibil.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ramona Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu