Banca Mondială a numit-o pe Anna Bjerde în funcția de vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală

Știrea a fost publicată luni, 4 mai 2020, 15:22 în categoria

Banca Mondială a numit-o pe Anna Bjerde în funcţia de vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală Banca Mondială a anunțat luni că începând cu data de 1 mai Anna Bjerde, de naționalitate suedeză, a fost desemnată vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală, poziție din care va coordona activitatea strategică, analitică, operațională și de cercetare în această regiune a Băncii Mondiale.

„În calitate de vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală, voi colabora foarte strâns cu guvernele din țările care beneficiază de serviciile noastre pentru a le ajuta să obțină rezultate solide în materie de dezvoltare, însă obiectivul nostru imediat este să diminuăm impactul pe care pandemia de COVID-19 îl are asupra sănătății populației și economiei acestor state,” explică Anna Bjerde.

Ea precizează că p

e

termen scurt,Banca Mondială va furniza instrumente simplificate de finanțare și de politici publice care să contribuie la protejarea vieții și a mijloacelor de trai ale oamenilor, iar e termen mediu va ajuta aceste țări să diminueze efectele economice și fiscale ale crizei prin politici publice și măsuri de finanțare adecvate.

Anna Bjerde a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul Băncii Mondiale pe parcursul carierei sale de douăzeci și cinci de ani. Este un lider recunoscut în proiecte de dezvoltare economică, concentrându-se pe creșterea incluzivă și pe dezvoltarea durabilă.

Anna Bjerde îi succede lui Cyril Muller, care a fost numit vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală în iulie 2015.

Până în prezent, Banca Mondială a alocat peste 1,4 miliarde de dolari pentru a sprijini eforturile țărilor din Europa și Asia Centrală de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Începând din data de 2 aprilie 2020, a fost aprobată alocarea a unei sume de aproximativ 490 milioane de dolari care va fi distribuită pentru noi programe de reacție în situații de urgență. În plus, s-a decis realocarea a unei sume de aproximativ 925 milioane de dolari care va fi redistribuită din proiectele și împrumuturile existente, dar și din finanțări suplimentare, pentru sprijinirea țărilor care depun eforturi de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Această finanțare este destinată achiziționării de echipamente medicale, inclusiv a kiturilor de testare și a ventilatoarelor pulmonare, precum și consolidării capacității sistemelor de sănătate, inclusiv pentru pregătirea personalului medical și pentru sprijinirea măsurilor de protecție socială puse în aplicare pentru a veni în sprijinul celor mai vulnerabile persoane afectate de COVID-19.

Mai multe țări din regiune discută în prezent cu reprezentanții Băncii Mondiale despre proiectele viitoare și despre sprijinul necesar pentru combaterea impactul pandemiei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu