Banca Centrală Europeană solicită băncilor să dea credite în continuare

Știrea a fost publicată luni, 15 iunie 2020, 02:47 în categoria

Banca Centrală Europeană solicită băncilor să dea credite în continuare Banca Centrală Europeană (BCE) solicită băncilor să împrumute în continuare din rezervele de capital în perioada crizei provocate de pandemia de COVID-19, insistând că BCE nu se va grăbi cu majorarea cerințelor de capital pentru bănci, potrivit Reuters.

„Am auzit uneori că băncile sunt reticente privind utilizarea rezervelor de capital din cauza posibilității ca BCE să ceară reînnoirea rapidă a rezervelor. Vreau să asigur toate părțile că vom pune în practică o cale cât mai bună spre normalitate“, a spus Andrea Enria președintele consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, la o întâlnire virtuală a bancherilor, citat de Reuters.

La finalul lunii martie, BCE a transmis băncilor din zona euro să amâne plata dividendelor și răscumpărările de acțiuni până la începutul lunii octombrie cel mai devreme, iar în schimb să folosească capitalul pentru a diminua pierderile și pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a acorda împrumuturi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu