Societatea de Transport București începe procesul de igienizare a vehiculelor din parcul propriu

Știrea a fost publicată sâmbătă, 20 iunie 2020, 18:12 în categoria

Societatea de Transport Bucureşti începe procesul de igienizare a vehiculelor din parcul propriu Societatea de Transport București igienizează și curăță vehiculele din parcul propriu, sâmbătă și duminică, iar de luni mijloacele de transport vor fi monitorizare pentru a se urmări dacă este menținut aspectul.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de STB, acțiunea de curățenie și igienizare a vehiculelor face parte din campania începută înaintea declanșării epidemiei de coronavirus.

Astfel, în weekend, 620 de angajați au mers în autobaze și depouri pentru a curăța și igieniza mijloacele de transport din parcul STB SA. Pentru fiecare vehicul care va ieși în traseu, va fi aplicat programul de spălare și igienizare în interior și exterior, precum și neutralizarea graffiti-urilor.

„Pentru mine este extrem de important aspectul interior al vehiculelor și, în general, condițiile de transport pe care le asigurăm călătorilor. Din acest motiv, începând cu luna iulie, voi dispune alocarea unor resurse financiare și umane adecvate, astfel încât să reușim să oferim pasagerilor condiții de călătorie civilizate”, spune Alexandru-Hazem Kansou, directorul general al STB SA.

De luni, mijloacele de transport în comun vor fi monitorizate pentru a urmări dacă este menținut un aspect decent.

Pe de altă parte, pentru prevenirea infectării pasagerilor cu noul coronavirus, STB SA anunță că dezinfectează zilnic toate vehiculele din parcul propriu, conform prevederilor legale, folosind substanțe care distrug virusurile, pe bază de clor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laura Buciu

0 comments :

Trimiteți un comentariu