Reprezentanții noului aeroport din Istanbul au anunțat recent redeschiderea celei de a treia piste a aeroportului, acesta devenind astfel al doilea din Europa care oprează trei piste independente paralele în același timp. Pista a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii la mijlocul lunii iunie în care a participat și președintele Recep Tayyip Erdogan, care a numit aeroportul drept „mândria Turciei”.Descris în presa internațională ca „fiind mai mare decât Manhattanul”, aeroportul din Turcia este deja unul dintre cele mai mari și moderne aeroporturi ale lumii, deși mai urmează câteva faze de dezvoltare a acestuia; având o capacitate inițială de 90 de milioane de pasageri (spre comparație, prin Atatürk, folosit în prezent doar de aeronavele cargo, au trecut în anul 2017 aproximativ 63,7 de milioane de pasageri, în timp ce prin aeroportul Sabiha Gokcen, aproximativ 31 de milioane).
Turcii speră însă ca acesta să devină cel mai mare aeroport al lumii, țintind o capacitate totală de 200 de milioane de pasageri anual.
Citiți continuarea pe www.businessmagazin.ro
0 comments :
Trimiteți un comentariu