
Executivul român Alina Enache este astăzi senior global strategy manager în cadrul companiei franceze BIC, ocupându-se de categoria aparatelor de ras. Grupul este cunoscut pentru instrumentele sale de scris, pentru brichete și pentru aparatele de ras, BIC fiind o companie de familie cu o istorie de 60 de ani, cotată la bursa din Paris. La totalul businessului, segmentul de aparate de ras contribuie cu 24%, arată un raport al companiei care în 2019 a avut afaceri totale de aproape 2 mld. euro și circa 13.000 de salariați. Unul dintre ei este chiar Alina Enache, care lucrează pentru companie de aproape un deceniu.
„Mi-am început cariera de pe băncile facultății. Eram în ultimul an la ASE când m-am angajat în Procter & Gamble – o adevărată școală de marketing și o companie unde am învățat foarte mult și unde am crescut profesional”, își amintește ea.
După aproape șase ani a fost recrutată de BIC și după doar șase luni în poziția de trade marketing manager lighters and shavers pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, a fost relocată în Polonia.
„Aici cariera mea a luat avânt. Rolul local m-a ajutat să cunosc în detaliu una dintre cele mai mari piețe din regiune, iar rezultatele m-au recomandat pentru o poziție regională nou-creată, aceea de marketing manager pentru Europa de Est - o grupare de 31 de piețe. În 2019 BIC a creat departamentul global de marketing și eu am preluat responsabilitatea pentru categoria aparatelor de ras.”
Despre jobul său actual ea spune că este extrem de versatil. Executivul român are responsabilitatea întregii categorii a aparatelor de ras la nivel global, astfel că se ocupă de strategia de brand, de strategia de comunicare, de strategia de piață, de P&L; (contul de profit și pierderi).
„În fiecare zi călătoresc virtual pe un alt continent. Lucrez îndeaproape cu fabricile, cu departmentul de R&D; (cercetare-dezvoltare – n.red.), iar colegii din echipă sunt localizați peste tot în lume.” O zi obișnuită începe cu un plan clar pe ore. Dimineața este de obicei împărțită între ședințele cu colegii din Europa, India sau Australia, și timp pentru proiecte. Pe la ora prânzului se „trezesc” Statele Unite și America Latină, așa că după-amiezele sunt pline de întâlniri cu colegii de acolo. Serile însă sunt pentru familie. Alina Enache și soțul său au doi copii născuți în Polonia, dar care vorbesc și engleza și româna, pe lângă poloneză.
Prima poziție pe care executivul român a deținut-o în Polonia, cea mai dezvoltată economie din regiunea Europei Centrale și de Est și o țară cu o populație de două ori mai numeroasă ca a României, a fost aceea de director de marketing. Se ocupa de Polonia și țările Baltice.
„Decizia de a ne muta în Polonia am luat-o împreună cu soțul meu în 15 minute.” Se întâmpla în 2011. „Eram la o conferință în Berlin când șeful meu de la momentul acela m-a abordat cu propunerea de a prelua conducerea echipei de marketing din Polonia.” Alina l-a sunat pe soțul său și au decis să nu rateze oportunitatea, pe principiul „no regrets”.
„Dacă nu ne place, ne putem întoarce oricând în țară unde avem casa și restul familiei.” Inițial, assignmentul a fost pentru doi ani. Circa 10 ani mai târziu, ei sunt tot în Polonia, iar experiența le-a deschis apetitul pentru alte aventuri internaționale. „Nu știm unde vom face următorul pas, dar știm că suntem deschiși”, spune Alina Enache.
Ea și soțul său au ajuns în Polonia acum aproape 10 ani. Ce a șocat-o la momentul acela a fost reticența oamenilor de a vorbi engleza. În timp a înțeles că această reticență vine nu din necunoașterea limbii, ci din nesiguranța de a vorbi o limbă straină atunci când nu o stăpânești foarte bine.
De asemenea, acum 10 ani erau foarte puțini străini, cel puțin asta era percepția noastră. Foarte multe s-au schimbat între timp. Infrastructura Poloniei s-a dezvoltat enorm - există autostrăzi care leagă Varșovia de aproape toate colțurile țării. A crescut vizibil numărul de străini, astfel că în parcuri și restaurante se aud frecvent discuții în limbi străine. Iar Varșovia se dezvoltă de la an la an.”
Citiți continuarea pe www.businessmagazin.ro
0 comments :
Trimiteți un comentariu