Un an bun: Startup-urile de tehnologie din Europa au reușit să atragă o sumă record de aproape 41 miliarde de dolari în 2020, în mijlocul pandemiei

Știrea a fost publicată marți, 8 decembrie 2020, 19:27 în categoria

Un an bun: Startup-urile de tehnologie din Europa au reuşit să atragă o sumă record de aproape 41 miliarde de dolari în 2020, în mijlocul pandemiei Companiile europene de tehnologie aflate la început de drum au sfidat pandemia în acest an și au reușit să atragă un nivel record de finanțări, deși mai mulți fondatori de startup-uri au avut probleme în identificarea primelor surse de finanțare, potrivit Bloomberg.

Sectorul european de tehnologie va ajunge în acest an la investiții totale realizate de fonduri de investiții de tip venture capital care se vor situa la 41 miliarde dolari, adică 33,8 miliarde de euro, cu circa 500 milioane de dolari mai mult decât nivelul din 2019, conform raportului anual lansat de fondul de investiții Atomico.

Raportul arată că această creștere ușoară a fost condusă de un număr mai mare de deal-uri cuprinse între 100 și 250 de milioane de dolari.

Nivelul total al investițiilor a cunoscut o scădere în luna martie, în contextul în care bucăți întregi din bătrânul continent au intrat în lockdown, însă investițiile s-au reluat până la finalul verii, într-o pantă descendentă care a continuat pe parcursul toamnei.

Septembrie 2020 a devenit luna cu cele mai mari investiții atrase de sectorul european de tehnologie, cu o valoare totală a finanțărilor semnate de peste 5 miliarde de dolari.

„Nu va crește cu mult, dar pentru cea mai mare parte a anului situația se îndrepta înspre o scădere. (...) Chiar dacă se va situa puțin peste cifrele de anul trecut, evoluția reprezintă o realizare pentru ecosistem”, a declarat Tom Wehmeier, partener în cadrul Atomico și co-autor al raportului.

Cu toate acestea, antreprenorii care au încercat să atragă runde de finanțare de circa 20-50 de milioane de dolari au întâmpinat mai multe probleme în acest an, în sectoare variate, întrucât pandemia îngreunează munca atunci când fondatorii trebuie să demonstreze potențialul de creștere al companiei lor.

„Când arată ca și cum anul tău va fi doar în linie cu cel anterior sau va fi chiar unul de scădere este mult mai dificil să discuți cu investitorii”, a subliniat Wehmer.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu