Din 1991 până în 2005, Elena Petculescu a condus Bancpost, una dintre băncile statului care în final a rezistat perioadei tumultuoase din anii ‘90 cu inflație ridicată, cu deprecierea cursului leu/dolar, cu credite care se dădeau știind de la început că nu se mai întorceau înapoi și cu o devalizare a statului din care au rezultat noii capitaliști.În iunie 1991, Andrei Firică, ministrul telecomunicațiilor în guvernul Roman (de peste 20 de ani acesta este președintele consiliului de administrație al Orange România), a chemat-o pe Elena Petculescu, director în cadrul Direcției Generale de Poștă și Comunicații, și i-a spus să facă o bancă a Poștei, care să susțină nevoile acestui sector, așa cum aveau francezii și, de fapt, cum aveau foarte multe țări europene (ING a pornit de la o bancă a poștei din Olanda).
Nu știam nimic despre sistemul bancar, despre bănci, despre acest proiect, dar pot să spun că m-a atras, iar în prima noapte am citit legea băncilor comerciale și legea BNR până le-am învățat pe de rost, spune acum Elena Petculescu, 83 de ani, într-o discuție legată de 30 de ani de sistem bancar în România, care coincide și cu cei 30 de ani de activitate bancară pe care îi are.
Așa s-a născut Bancpost, una dintre băncile pe care le-a avut statul la începutul anilor ‘90, după Banca Română de Comerț Exterior – Bancorex, BCR, BRD, Banca Agricolă și Eximbank. Ea a condus Bancpost cu mână de fier până în 2005, iar apoi a fost președinte de onoare, o funcție de reprezentare a acestei bănci, care în 2018 a fost cumpărată de Banca Transilvania.
Elena Petculescu a terminat ASE – Facultatea de Finanțe, Credit și Contabilitate în 1968, după care, până în 1986, a lucrat la Regionala de Căi Ferate București și apoi în Ministerul Căilor Ferate, care prin cei 183.000 de angajați era „a doua armată a României“.
În 1997 a fost șef al serviciului de Plan financiar, responsabilă de bugetul Căilor Ferate din România și de invesițiile pe care le făcea statul în acest sector. În 1986 a fost chemată să fie director general adjunct la Direcția Generală de Poștă și Telecomunicații.
„Să știți că experiența de la căile ferate m-a ajutat foarte mult în a lucra cu bugete de venituri și cheltuieli, cu investiții, iar apoi, prin poziția de la Poștă și Telecomunicații, am intrat în contact cu sistemele informatice.“
Ministrul Chirică mi-a spus să fac această bancă și pot să spun că în jumătate de an ne-am făcut unități în cele 41 de județe plus municipiul București, în spațiile direcțiilor de Poștă și Telecomunicații, cu care am încheiat un parteneriat – le procesam plățile fără comision și le țineam conturile de salarii, menționează ea.
Cel mai greu lucru nu ne-a fost să facem rețeaua de unități, ci să luăm licența de funcționare de la BNR. Țin minte că înainte de a primi licența m-a chemat guvernatorul Isărescu să mă întrebe ce vreau să fac cu Bancpost și cum.
Experiența din telecomunicații a ajutat-o pe Elena Petculescu să înceapă la Bancpost din prima cu un sistem informatic mai performant, „care ne-a permis ca la finalul fiecărei zile să știm situația financiară de la fiecare sucursală, ce bani au intrat, ce bani au ieșit, ceea ce nu avea nicio altă bancă (n.r. – la începutul anilor ’90, un ordin de plată între bănci se făcea între 5 și 7 zile)“.
La început, Bancpost era o bancă care atrăgea depozite de la întreprinderile care au devenit clienți, dar și de la populație
La început nici nu puteam să dăm credite, iar toți banii pe care îi aveam îi plasam la BNR sau la alte bănci, care ne dădeau o dobândă bună. „Primele salarii le-am plătit din dobânda pe care ne-o dădea BNR, pentru că nu aveam alte resurse de venituri“, menționează ea.
Nici bine nu a început să funcționeze Bancpost, că în 1992 am auzit întâmplător la radio că guvernul de atunci voia să discute privatizarea băncii. L-am sunat pe ministrul Chirică și m-am dus la el. Cum să privatizezi o bancă când nu ai nici lege de privatizare?
Ideea pentru privatizarea băncii o puseseră pe masă consultanții de la ING, această propunere încercând să le-o vândă și bulgarilor (când ne-au prezentat proiectul, cifrele erau în leva). ING, pentru că în istoria ei a fost o bancă a poștei, avea o idee despre ce înseamnă o bancă în acest sector și cât de mult se poate dezvolta prin această asociere cu poșta națională, care în fiecare țară reprezintă un pilon al statului și al economiei. Tentativa de privatizare a băncii s-a oprit, iar în noiembrie 1992 consiliul de administrație al Bancpopst a aprobat o strategie de dezvoltare, de creare a unor poduse și servicii.
Puțină lume știe că Bancpost a fost cel mai mare emitent de carduri din România, cu mult înaintea altor bănci mai mari. La noi aveau carduri cei din guvern, din toate guvernele, cei de la parlament (cred că le au și acum, dar cu brandul Banca Transilvania), chiar și cei de la BNR au avut carduri de la noi, spune Elena Petculescu.
La mijlocul anilor ’90, România s-a confruntat cu o inflație foarte mare – 300% în 1993 -, cu creșterea continuă a cursului valutar leu/dolar (putea să crească cu 10% într-o singură zi), cu lipsa continuă de bani și de valută, cu căderea economică care a urmat prăbușirii comunismului și cu prăbușirea întreprinderilor de stat care nu mai aveau piață de desfacere (CAER dispăruse), nu se adaptau capitalismului sau erau pur și simplu devalizate.
Să știți că noi nu prea am avut probleme cu banii, cu lichiditățile, pentru că noi aveam companii în portofoliu care aveau foarte mulți bani – Poșta, Căile Ferate etc. -, plus că eram foarte prudenți când trebuia să dăm credite, ceea ce ne-a ferit de problemele celorlalte bănci de stat, spune Elena Petculescu. Asta ca să nu mai vorbim de primele bănci private care au apărut atunci, care au căzut pradă noilor capitaliști, cei care voiau să ia bani dar să nu-i mai dea înapoi, adaugă ea.
Deși avea bani, problema Bancpost era că nu avea suficient capital pentru a-și susține dezvoltarea
Când Florin Georgescu (actualul prim-viceguvernator al BNR) era ministrul finanțelor, tot timpul mergeam la el să-i cer bani pentru capital, dar de unde să-mi dea, când nici statul nu avea bani.
În acele vremuri, depozitele bancare se constituiau pe cel mult 3 luni (70% din depozitele bancare erau pe o lună, din cauza inflației mari – n.r.) și nu puteam să dăm credite pe termen lung, pe 5 ani, așa cum cereau clienții. Trebuia să găsim alte resurse de finanțare, mai stabile, menționează ea.
Așa s-a născut proiectul din ’98, când BERD și IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, au acordat Bancpost două împrumuturi subordonate, de câte 10 milioane de dolari fiecare, pentru dezvoltarea proprie a băncii și creșterea numărului de sucursale. Atunci a început și procesul de privatizare a Bancpost, pentru că una dintre condițiile IFC era ca cei care primeau bani să aibă cel puțin 20% capital privat.
În 1999 banca s-a privatizat cu General Electric Capital, divizia de operațiuni financiare a gigantului american General Electric și cu o bancă din Portugalia – BPI, care au cumpărat 35% din Bancpost. Banca a fost evaluată la 100 de milioane de dolari, iar GE Capital plătind un goodwill de 25%. După 11 luni, General Electric a vrut să se retragă, pentru că atunci BNR începuse să impună un nivel ridicat al rezervelor minime obligatorii, ceea ce afecta profitabilitatea băncii. Printr-un concurs de împrejurări, s-a ajuns ca Eurobank din Grecia să cumpere partea General Electric, iar apoi să cumpere și partea BPI (chiar la un preț mai mare). La începutul anilor 2000 Eurobank a cumpărat și restul capitalului de la SIF-uri, astfel încât în 2005 ajunsese la 98% din capital.
În perioada în care principalul acționar a fost statul, prin intermediul FPS, ați avut presiuni politice?
Da, cum să nu. Toate partidele, toți oamenii din partide voiau ceva de la Bancpost, ca de altfel de la toate băncile de stat, spune ea.
Țin minte că eram la o conferință unde, printre alții, erau Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc și alții de la PDSR și mă întrebau de ce nu vreau să-i susțin, că eram singura care nu ascultam de partid, spune Elena Petculescu.
Bineînțeles că au vrut să-și pună oamenii lor (la un moment dat veniseră cu ideea să pună pe cineva, dar cum acela nu putea, au vrut să o pună pe soția lui în consiliul de administrație, că oricum făcea ce-i spuneau ei) dar m-am opus cât am putut, adaugă ea.
Dar puteau să vă schimbe în orice moment, pentru că partidul controla FPS, care era acționarul majoritar, de ce nu au făcut-o?
Nu au avut curajul să se atingă de mine, nu au avut ce să-mi găsească, ce să-mi reproșeze, plus că nu eram o bancă așa mare cum erau Bancorex, Banca Agricolă, BCR.
Bancorex și Banca Agricolă au căzut prin achiziția lor de către BCR și Raiffeisen, BRD și Bancpost au fost privatizate, iar Eximbank este încă în proprietatea statului.
Și la noi veneau oameni trimiși de partid, de partide, ca să le dăm credite pe care să nu le mai dea înapoi niciodată, a menționat ea. Eu nu am vrut să fiu un bancher care să facă aceste lucru, dacă alții au făcut-o, a fost treaba lor, spune ea.
Un episod complicat a fost la începutul anilor 2000, când Ovidiu Mușetescu, președintele FPS pe vremea guvernului Adrian Năstase, m-a sunat într-o zi să-mi spună că CEC va face niște depozite la Bancpost, iar banii ăia noi trebuia să-i punem în depozit la banca lui Vîntu. Acele depozite reprezentau un sfert din capitalul băncii. CEC nu putea să facă direct depozite la banca lui Vîntu pentru că fusese scandalul cu FNI și atunci găsiseră soluția să-mi dea mie banii, ca eu apoi să-i dau bani băncii lui Vîntu, care avea nevoie de lichiditate. M-am opus, nu am vrut să fac acest lucru, menționează Elena Petculescu.
Un regret al ei este că oameni din BNR pe care îi considera extrem de valoroși s-au dus să lucreze la Vîntu.
După 2000, pe fondul revenirii economice, scăderii dobânzilor și stabilizării cursului valutar leu/dolar, intrării de investiții străine, sistemul bancar a avut o altă evoluție, înregistrând un boom al creditării puțin așteptat.
Elena Petculescu a părăsit poziția executivă în 2005, lăsând locul oamenilor de la Eurobank, dar a știut tot ce se întâmplă în bancă.
Grecii au venit cu altă politică de acordare de credite, o parte dintre ele se dădeau direct de la Atena, așa că în momentul în care a venit criza lucrurile s-au schimbat.
Să țineți minte că atâta timp cât eu am condus Bancpost nu a fost niciun an în care să nu raportez profit, noi chiar am avut profit din primul an de funcționare, spune ea.
După criza din 2008-2009, și Bancpost a început un amplu proces de restructurare, având în vedere că o parte dintre creditele acordate în perioada de boom au devenit neperformante.
Elena Petculescu nu înțelege de ce băncile au vândut companiilor de recuperare creditele neperformante, obținând doar 10-20% din valoarea lor.
Eu cred că banca putea să recupereze mult mai mult decât au oferit firmele de recuperare, a adăugat ea.
La credite neperformante s-a ajuns pentru că cei care le-au dat nu-și cunoșteau foarte bine clienții – eu știam Norma 3, de cunoaștere a clientelei, ca pe Tatăl Nostru – și au fost cazuri în care se știa de la început că acele credite date nu se vor mai întoarce.
După criza din Grecia, grupurile bancare elene au fost obligate să-și vândă operațiunile din afara Greciei, ca parte din pachetul de salvare cu Uniunea Europeană. În România, Piraeus și-a vândut banca la fondul de investiții american J.C. Flowers, National Bank of Greece a vândut Banca Românească la Eximbank (prima tentativă cu OTP a eșuat din cauza respingerii tranzacției de către BNR), iar în 2018 Bancpost a afost achiziționată de Banca Transilvania.
Eu mă bucur că Bancpost a ajuns să fie cumpărată de o bancă românească pentru că știu ce înseamnă să ai acționari străini. Deciziile se iau în altă parte, de multe ori nu se cunoaște situația reală și tu doar trebuie să le execuți, menționează ea.
Regretul ei este însă că brandul Bancpost a fost cel care a pierdut, „eu sper să nu rămână legendă“, sper ca Banca Transilvania să găsească o soluție, de altfel eu le-am trimis 3 propuneri, menționează ea.
Cum va arăta sistemul bancar din România în viitor?
Digitalizarea va hotărî acest lucru, operațiunile bancare se fac de acum de acasă, din fața calculatorului, iar sucursale în care oamenii să vină nu vor mai fi, menționează ea.
Cum de a reușit BNR, guvernatorul Mugur Isărescu, să reziste 30 de ani într-o lume în care partidele fac presiuni tot timpul?
Guvernatorul Mugur Isărescu și-a început activitatea timid, dar apoi a căpătat treptat experiență și o putere ridicată, iar BNR a ajuns o instituție puternică, spune ea.
Dar să știți că Banca Națională nu poate să facă totul singură în această țară, pentru ca România să se dezvolte trebuie să avem ministere publice, că de aia se cheamă publice, care să gândească politici șI strategii mari, pentru țară. Din păcate ministerele nu mai au profesioniști în punctele cheie, oameni care să se gândească la interesul public al țării. Partidele pun în fruntea ministerelor oameni slab pregătiți, care au interesele lor, iar acest lucru se vede.
La 83 de ani, Elena Petculescu spune că tot ce a făcut pentru sistemul bancar a făcut cu bună credință și că și-a făcut datoria, așa cum i-a solicitat la începutul anilor ’90 Andrei Chirică, când a introdus-o, prin proiectul Bancpost, în lumea bancară.
0 comments :
Trimiteți un comentariu