
Băncile locale sunt vulnerabile la fraude. Fraude comise nu numai de clienți, ci și de oameni din interiorul instituțiilor de credit. Și este vorba - cel puțin până acum - despre instituții de credit cu acționari străini, care se presupune că au importat sisteme antifraudă performante și care au scheme de personal importante dedicate gestionării unor astfel de riscuri.
Banca Națională reafirmă că nu este rolul său să verifice cum sunt acordate creditele în sucursalele băncilor comerciale. Nicolae Cinteză, șeful Supravegherii din banca centrală, spune încă că a făcut sesizări către procurori atunci când a sesizat probleme și la fel au făcut și băncile din proprie inițiativă.
BRD-SocGen, a doua mare bancă după active, este implicată în ambele cazuri. În primul, din noiembrie, au fost afectate de fraude BCR și, într-o mai mică măsură, banca de stat CEC Bank. De asemenea, în frauda scoasă la iveală la sfârșitul săptămânii trecute a mai apărut numele Volksbank și cel al unei bănci mici - ATE Bank, ceea ce sugerează că sistemele antifraudă din instituțiile de credit au un grad semnificativ de vulnerabilitate indiferent de talia băncii implicate și de experiența acționarilor.
BCR - în primul caz și BRD - în contextul actualei anchete, au precizat că au concediat angajați implicați în activități de fraudă, însă au evitat să dea nume și să transforme cazurile respective în "exemple" pentru breaslă în ansamblu.
Pe de altă parte, procurorii se bazează ca în multe alte cazuri pe interceptări telefonice și rămâne de văzut cât de solide se vor dovedi acestea în fața judecătorilor.
Răzvan Voican
Nicolae Cinteză, directorul Direcției Supraveghere din BNR: Anchetele Parchetului sunt binevenite, dar sunt consecința sesizărilor de la bănci și BNR
Anchetele Parchetului sunt binevenite și vor descuraja pe cei tentați să comită astfel de fapte, a căror verificare nu intră în competența supravegherii BNR, dar ele sunt urmarea sesizărilor transmise de băncile în cauză și chiar de BNR, afirmă directorul Supravegherii al BNR, Nicolae Cinteză.
"În legătură cu recentele evenimente privind fraude identificate în băncile românești, precizez că Banca Națională a României, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigură supravegherea prudențială a instituțiilor de credit printr-un sistem de norme și indicatori de prudență bancară care este urmărit atât la nivel individual, cât și consolidat sau subconsolidat."
BNR, respectiv Direcția Supraveghere, nu are prerogative legale pentru a verifica modul în care au fost acordate creditele sau cum au fost respectate normele proprii de creditare. "Practicile internaționale în domeniu nu converg către un regim în care autoritatea de supraveghere să asigure un supraveghetor pentru fiecare funcționar bancar angajat în activitatea de creditare pentru simplul motiv că, pe de o parte, sistemul ar fi ineficient, iar pe de altă parte s-ar sufoca și concurența între bănci. În sistemul bancar românesc sunt 62.400 salariați, care-și desfășoară activitatea în 5.766 de unități", a arătat oficialul băncii centrale.
Cu toate acestea, ori de câte ori au existat indicii privind posibile fapte penale, Direcția Supraveghere din BNR a informat în termen organele abilitate. "Referitor la cele două bănci în discuție, trebuie spus că în plus față de plângerile penale făcute de acestea, Direcția Supraveghere din BNR a sesizat organele abilitate ale statului asupra suspiciunilor privind autenticitatea unor documente prezentate de clienții Volksbank încă din luna noiembrie 2009", a menționat Cinteză.
De asemenea, în ceea ce privește suspiciunile privind activitatea de creditare din BRD, în paralel cu banca păgubită, Direcția Supraveghere a BNR a informat Parchetul în luna mai 2011. "Apreciez că recentele anchete desfășurate de Parchet sunt binevenite și se constituie într-un factor descurajator pentru cei tentați să comită astfel de fapte, dar trebuie să reamintim că sunt consecința sesizărilor efectuate în primul rând de bănci și, atunci când a fost cazul, și de BNR.
Ovidiu Tempea - Mediafax
Filip Stoica, ANEVAR: Mă îndoiesc că există probleme prea mari pentru că evaluatorii au devenit foarte prudenți în criză
Evaluatorii afirmă că situațiile în care bunurile ipotecate au fost supraevaluate sunt cel mai probabil cazuri izolate și că băncile se află într-o poziție confortabilă din punctul de vedere al garanțiilor deținute.
"Având în vedere ce se întâmplă în piața imobiliară în ultimii trei-patru ani, eu mă îndoiesc că un evaluator ar putea să considere un bun la o valoare mult peste prețul pieței. Evaluatorii care lucrează cu băncile sunt foarte prudenți în această perioadă, având în vedere că piața este blocată. Eu personal nu am auzit de niciun evaluator care să fie cercetat de procurori într-un astfel de caz", afirmă Filip Stoica, membru în consiliul director al Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR).
Lanțul acordării unui credit ipotecar cuprinde pe lângă client și bancă și un evaluator agreat de instituția de credit care are sarcina de a stabili valoarea garanției, dar și un notar care are în competență autentificarea contractelor de ipotecă asupra bunurilor aduse în garanție.
Băncile ar avea o problemă serioasă dacă o parte semnificativă din bunurile ipotecare ar fi supraevaluate pentru că în cazul unui default practic nu ar avea de unde să își recupereze banii. Valoarea garanțiilor aflate în portofoliul băncilor se ridică la echivalentul a 60 de miliarde de lei (13 miliarde de euro) doar pe segmentul creditelor acordate persoanelor fizice și reprezintă 80% din soldul total al împrumuturilor, potrivit datelor Băncii Naționale.
La acestea se adaugă garanții imobiliare evaluate la peste 90 miliarde de lei (20 mld. euro) aferente creditelor corporate.
Evaluarea corectă a garanțiilor este cu atât mai importantă cu cât băncile au ajuns să se confrunte cu un volum semnificativ de credite neperformante și au recuperat mii de case, apartamente, spații comerciale sau de birouri pe care încearcă să le vândă pentru a-și recupera banii.
O altă problemă cu garanțiile imobiliare aduse de clienți pentru creditele acordate înainte de criză este legată de deprecierea valorii acestora din ultimii ani.
"Dacă ne uităm la evoluția în timp a pieței s-a demonstrat că bunurile imobiliare nu își pierd valoarea, chiar dacă există perioade de scădere. Faptul că bunurile imobiliare sunt limitate le face să își păstreze valoarea și cred că pe termen lung băncile stau foarte bine, având în vedere garanțiile pe care le dețin", susține Filip Stoica.
Totuși, el afirmă că probleme apar atunci când un debitor devine insolvabil și nu mai poate plăti creditul, iar banca este nevoită să valorifice garanțiile într-un moment în care piața imobiliară este blocată și prețurile sunt foarte jos.
Ciprian Botea
Aurelian Dochia, fost membru al CA al BRD: Cel mai periculos efect al fraudelor bancare este la nivelul credibilității sistemului
Fraudele din sistemul bancar sunt, probabil, cea mai mare "pierdere" pe care o suportă acest sector, cel mai periculos efect fiind la nivelul credibilității dincolo de bani despre care se vorbește, din care probabil o parte vor fi pierduți, consideră Aurelian Dochia, analist economic, fost membru al consiliului de administrație al BRD-SocGen până la sfârșitul anului 2010.
"Cred că cel mai important efect este la nivelul credibilității, într-un context în care oamenii au tot mai puțină încredere în multe instituții. Se dezvoltă sentimente de dezamăgire și cinism legate de corectitudinea sistemului. Este foarte rău, foarte periculos. Societatea nu poate funcționa dacă nu există norme, valori comune împărtășite, dacă nu mai există încredere. Sistemul bancar este foarte expus, întotdeauna. Aici sunt «gulerele albe», care întotdeaua au fost privilegiate și bine plătite. Probabil sunt foarte invidiați de mulți. Acum apar sentimente de nemulțumire, de injustiție, de răzbunare", a declarat Dochia. În ceea ce privește stabilitatea sistemului bancar, Dochia consideră că nu va fi afectată pe termen scurt. Însă, dacă aceste fenomene continuă o perioadă mai mare, probabil se poate ajunge și acolo.
"Sistemul bancar, sistemul financiar nu poate să fie ocolit sau înlocuit cu ușurință. Nu există o soluție alternativă. Oamenii trebuie să se adapteze și să trăiască cu el. Ar fi bine ca oamenii să învețe să fie mult mai atenți și mai exigenți. Există o falsă iluzie, care s-a creat în timp, că trebuie să existe cineva din exterior tot timpul, statul sau alte autorități, care să aibă grijă. Responsabilitatea individuală trebuie să fie pe primul plan." Dochia se declară neplăcut surprins de apariția acestor fraude. "A fost o mare surprindere. Și pe plan personal. Când auzi nume pe care nu le-ai fi crezut niciodată implicate în așa ceva (...) Este o surpriză extraordinară, foarte neplăcută (...) simți că îți fuge pământul de sub picioare. Ce ai considerat foarte bine pus la punct și foarte solid se dovedește că nu este așa. Eu am avut tot timpul convingerea că se acordă o deosebită atenție respectării normelor din bănci. Este greu pentru cineva din afară să își imagineze cât de detaliate, cât de minuțioase sunt normele băncilor. Sunt mii de pagini. Când ai trecut prin mii de pagini, prin scheme de organizare ce încearcă să prevadă astfel de evenimente... Sistemele de supraveghere par foarte bine puse la punct." Dochia apreciază că este clar că există o legătură între aceste fraude și criza, dar nu se știe direcția acestei legături.
"Criza probabil a creat condițiile pentru anumite persoane să creadă că se pot da astfel de lovituri. Dar problema de fond este de ce au apărut astfel de persoane. Nu au dus-o mai rău în criză. Creditele neperformante au crescut în contextul crizei. S-ar putea ca și pe fondul acesta să fi apărut și un număr mai mare de dosare frauduloase. Cei care au participat la astfel de scheme probabil au mers pe principiul că «unde merge mia merge și suta»." Cel mai important factor este de partea cererii. "Odată cu criza au apărut firme și persoane care nu-și puteau desfășura activitatea pe cale normală și de-acolo s-a ajuns la sistemul bancar. Nu de la bănci au pornit aceste fraude. Nu există scheme puse la punct din interiorul băncilor în România. Au venit din afara sistemului. Băncile, ca de multe ori, fiind cu bani, sunt ținte."
Claudia Medrega
0 comments :
Trimiteți un comentariu