Franklin Templeton a mai pierdut o bătălie în războiul de uzură pe care l-a deschis Ioana Sfîrăială, avocat și acționar minoritar al Fondului Proprietatea (FP), după ce Tribunalul București a admis luni, 17 decembrie, cererea depusă de aceasta de a radia din Registrul Comerțului înregistrarea deciziilor AGA din septembrie 2010 prin care Templeton a fost numit administrator.
Administratorul FP a ripostat și a atacat decizia instanței prin recurs. Decizia luată luni de Tribunalul București nu este nici executorie și nici irevocabilă, iar Franklin Templeton susține că decizia instanței nu schimbă cu nimic starea actuală de fapt pentru că actul constitutiv în vigoare în prezent și prin care este certificat mandatul său de administrator la Fondul Proprietatea a fost reaprobat în cadrul unor Adunări Generale ale Acționarilor ulterioare. Mai exact, acționarii au reaprobat cu majoritate de voturi actul constitutiv și astfel mandatul de administrator al lui Franklin Templeton, în cadrul mai multor AGA care au avut loc pe 29 noiembrie 2010, pe 23 noiembrie 2011, pe 4 aprilie 2012 și pe 23 noiembrie 2012.
Pe de altă parte, și hotărârile luate de acționari în aceste AGA ulterioare sunt contestate în instanță de Ioana Sfîrăială care a solicitat blocarea înregistrării deciziilor la Registrul Comerțului. Astfel că administratorului nu îi rămâne decât să se apere în instanță pentru a-și păstra mandatul de administrator. Iar lupta de apărare nu va fi una ușoară pentru că Ioana Sfîrăială are deschise peste 30 de procese în instanță prin care îi contestă mandatul de administrator, dar și toate deciziile luate de acționari din septembrie 2010 până în prezent. Printre deciziile contestate de Ioana Sfîrăiala se numără listarea secundară la Varșovia, programul de răscumpărări, dar și propunerea Elliott Associates de a-l răsplăti pe Templeton cu un comision suplimentar dacă vinde din activele fondului și distribuie profitul acționarilor.
Ioana Sfîrăială are deschise pe rol atât de multe procese împotriva Fondului Proprietatea încât în luna ianuarie a anului viitor avocații care îl reprezintă pe Franklin Templeton va trebui să se prezinte aproape în fiecare zi în sala de judecată când sunt programate termenele de judecată ale diferitelor dosare.
Decizia luată luni, 17 decembrie, de Tribunalul București a fost emisă la două luni distanță de la o altă importantă decizie prin care Ioana Sfîrăială a marcat cea mai răsunătoare victorie împotriva lui Franklin Templeton. Este vorba despre decizia Curții de Apel București din 10 octombrie care a anulat irevocabil hotărârea din septembrie 2010 prin care compania a preluat oficial cârma fondului.
Motivul este legat de un viciu de procedură sau mai exact de nerespectarea termenului legal de 30 de zile înainte de derularea Adunării Generale a Acționarilor în care trebuia publicat în Monitorul Oficial documentul prin care Franklin Templeton a fost numit administrator.
Documentul a fost publicat pe 23 august 2010, iar Adunarea Generală prin care acesta a fost aprobat a avut loc pe 6 septembrie 2010. În acest caz, fondul a luat decizia să nu formuleze cale extraordinară de atac.
FP respinge acuzațiile de dare de mită
Fondul Proprietatea respinge vehement informațiile apărute în mass-media că managerul de investiții Greg Koniecny ar fi implicat în acordarea de beneficii materiale unor angajați ai Ministerului Economiei, printre care s-ar număra și Remus Vulpescu, consilierul ministrului Economiei, fostul președinte al Oficiului de Privatizări și al Hidroelectrica. Fondul a precizat că nu a fost notificat de către autorități despre deschiderea unei investigații în care să fie vizați oficiali ai fondului. Sâmbătă, 15 decembrie, postul de televiziune România TV a anunțat că Remus Vulpescu ar fi vizat de o investigație a procurorilor privind presupuse fapte de corupție. Fondul Proprietatea i-ar fi oferit lui Remus Vulpescu bani, vacanțe și diverse servicii în scopul de a obține avantaje în relația cu Ministerul Economiei. Remus Vulpescu a negat toate acuzațiile la adresa sa. De la Fondul Proprietatea, vizați de investigație ar fi fost managerul Fondului, Greg Konieczny, și Oana Truță, reprezentantul FP în consiliul de supraveghere al Hidroelectrica, potrivit România TV. Ministerul Economiei a răspuns pentru ZF prin biroul de presă că nu a fost informat cu privire la faptul că Remus Vulpescu ar fi vizat de o anchetă a procurorilor.
Templeton, chemat în fiecare zi la tribunal de Ioana Sfîrăială pentru a-și apăra mandatul
Știrea a fost publicată marți, 18 decembrie 2012, 04:34 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu