Valoarea creanțelor înscrise de creditorii constructorului Romstrade în tabelul preliminar se ridică la 3,37 miliarde lei (772 milioane euro, la cursul de marți), admisă fiind suma de 2,9 miliarde lei (665 milioane euro), din care 1,66 miliarde lei (380 milioane euro ) sunt creanțe sub condiție.Cei mai mari creditori ai companiei de construcții controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, conform sumelor admise, sunt BCR (303,49 milioane lei), Astra Asigurări (235,8 milioane lei) și EximBank (166 milioane lei), potrivit datelor comunicate MEDIAFAX de Casa de Insolvență Transilvania (CITR).
Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura prevăzută de lege.
Lunea viitoare va avea loc prima adunare a creditorilor, unde vor fi prezentate măsurile luate de către administratorul judiciar CITR, precum și cauzele care au generat starea de insolvență.
Termenul de soluționare a eventualelor contestații la Tabelul preliminar al creditorilor a fost stabilit de către instanță la 4 aprilie, potrivit sursei citate.
Tribunalul Giurgiu a aprobat în decembrie intrarea în insovență a Romstrade la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iași și a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania. Instanța a decis și intrarea în insolvență a unei alte firme controlate de Nelu Iordache, Romstrade Logistic Expres (fosta Direct Aero Services), administratorul judiciar provizoriu fiind tot Casa de Insolvență Transilvania. Cererea de intrare în insolvență a firmei specializate în servicii de taxi aerian a fost formulată de DHL Internațional România.
Proprietarul Romstrade se află în arest preventiv din decembrie. El a fost arestat într-un dosar în care procurorii anticorupție îl acuză de faptul că, în calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25 de milioane de lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrare finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Reprezentanții DNA au comunicat instanței, în decembrie, că Iordache este urmărit penal pentru fapte de corupție în alte trei dosare, iar în unul dintre aceste cazuri el a denunțat că i-a dat bani unui funcționar din Ministerul Transporturilor pentru a-i facilita urgentarea încasării unor fonduri.
Romstrade a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari constructori români după câștigarea mai multor contracte cu statul, multe acorduri importante fiind însă reziliate în ultimele luni.
Compania de construcții este una dintre cele mai importante companii controlate de Iordache, alături de compania de transport aerian low-cost Blue Air. Potrivit celor mai recente date disponibile, Romstrade a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 540 milioane de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu