Guvernul Turciei își face o armată de 6.000 de oameni care să-i promoveze ideile pe rețelele sociale

Știrea a fost publicată miercuri, 18 septembrie 2013, 03:08 în categoria

Guvernul Turciei îşi face o armată de 6.000 de oameni care să-i promoveze ideile pe reţelele sociale În fața amenințării unor noi proteste antiguvernamentale, partidul de guver­nământ din Turcia, AKP, recrutează tineri și membri de partid cu cunoștințe de IT pe care îi pregătește prin cursuri speciale să devină „reprezentanți în mass-media socială“. Ei vor face parte dintr-o armată de 6.000 de voluntari care vor explica populației politicile guvernului și vor încerca să combată criticile, scrie The Wall Street Journal.

Guvernul vrea să-și întărească astfel prezența într-un domeniu de mult timp controlat de opoziție. Tinerii se vor ocupa cu postarea de comentarii, știri și imagini în special pe Twitter și Facebook, dar și pe Instagram și YouTube. Aceștia vor promova perspectivele partidului și vor monitoriza discuțiile din online.

„Vrem să formăm un limbaj politic pozitiv pe care îl predăm voluntarilor. Iar când opoziția răspândește dezinformări despre partid, le corectăm cu informații reale, întotdeauna folosind un limbaj pozitiv“, a declarat un oficial de rang înalt al AKP. Guvernul nu a furnizat numele voluntarilor, sugerând astfel că nu vrea să compromită intimitatea acestora.

Inițiativa vine după ce partidul s-a confruntat în iunie cu cele mai puternice demonstrații de protest de când a ajuns la putere, în 2002. Sute de turci au ieșit pe străzi, mobilizându-se prin rețelele de socializare de pe internet, pentru a protesta contra a ceea ce consideră a fi stilul tot mai autocrat de guvernare al premierului Recep Tayyip Erdogan. Guvernul le-a răspuns cu o violență care a uimit lumea occidentală.

Protestele s-au calmat spre sfârșitul verii, dar au apărut noi focare, acum de mici dimensiuni, dar despre care unii analiști spun că vor crește pe măsură ce se apropie alegerile.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu