Cea mai mare amenințare pentru Facebook

Știrea a fost publicată duminică, 6 octombrie 2013, 18:29 în categoria

Cea mai mare ameninţare pentru Facebook Facebook începe să piardă teren în rândul adolescenților, pe măsură ce alte aplicații de smartphone-uri, precum WhatsApp, cresc în popularitate, scrie Business Insider.

Aplicația de mesaje WhatsApp are peste 300 de milioane de clienți, peste 25 de miliarde de mesaje fiind trimise în fiecare zi.

Funcția de mesaje de grup de pe WhatsApp devine un înlocuitor pentru grupurile de pe Facebook, mai ales în școli.

Pentru că poți comunica doar cu oameni pe care utilizatorul îi are deja la contacte, aplicația pare o versiune mai sigură pentru mesajele de grup.

“Adolescenții și tinerii adulți foosesc WhatsApp din ce în ce mai mult nu numai pentru mesajele tradiționale, dar și pentru a sta în legătură mai profund, putând împărtăși fotografii și mesaje de stare, care au fost la baza Facebook”, a declarat Bruce Krulwich, de la Grizzly Analytics, o firmă de cercetare de piață.

În Africa de Sud, aplicația WhatsApp este deja mai descărcată decât Facebook pe smartphone-uri.

WhatsApp, care are numai 50 de angajați, este estimată la 2 miliarde de dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu