În Europa au supraviețuit crizei prea multe instituții de credit, a declarat șeful Autorității Bancare Europene, Andrea Enria, într-un interviu pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluat de AFP.
"Sunt convins că au fost desființate și au dispărut de pe piață prea puține bănci europene. Abia 40 au dispărut, față de circa 500 în Statele Unite. Guvernele din Europa au vrut să-și păstreze băncile, iar asta împiedicat procesul de însănătoșire", a spus el.
Autoritatea Bancară Europeană a organizat teste de stres pentru instituțiile de credit europene în ultimii ani, însă acestea au fost criticate pentru că nu ar fi fost suficient de exigente.
Europa lucrează la înființarea unei uniuni bancare pentru a întări sistemul financiar.
"Sunt necesare mecanisme de decizie europene, în locul comisiilor fomate pentru a lua hotărâri în perioade de criză", a spus el.
Banca Centrală Europeană și Autoritatea Bancară Europeană vor evalua soliditatea sectorului bancar al zonei euro, ca precondiție de preluare a supravegherii acestuia, anul viitor. Astfel, pentru a primi "notă de trecere", băncile ar trebui să aibă o rată de adecvare a capitalului de cel puțin 8%. Mecanismul de evaluare a capitalurilor va fi de asemenea mai strict, în conformitate cu criteriile Basel III.
Evaluările vizează cele mai mari 128 de bănci din zona euro, iar rezultatele și recomandările vor fi publicate la sfârșitul procesului de evaluare, în octombrie 2014.
Șeful Autorității Bancare Europene: Au dispărut de pe piață prea puține bănci europene
Știrea a fost publicată luni, 18 noiembrie 2013, 16:38 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu