Firma de construcții a lui Remus Bența a intrat în insolvență

Știrea a fost publicată vineri, 7 februarie 2014, 04:11 în categoria

Firma de construcţii a lui Remus Benţa a intrat în insolvenţă Compania de construcții Contranscom Bența, parte a grupului Bența din Târgu-Mureș, a intrat în insolvență la propria cerere la finalul lunii ianuarie, potrivit datelor disponibile pe site-ul Tribunalului Comercial Mureș. “Motivul pentru care am cerut insolvența este că dorim un program de restructurare a activităților companiei. Noi avem mai multe tipuri de activități pe această firmă, atât dezvoltare imobiliară, cât și construcții. Insolvența urmărește și divizarea activităților, iar, ulterior, după reorganizare, compania de construcții va fi independentă de proiectele imobiliare”, a spus pentru ZF Remus Bența, directorul general și acționarul Contranscom Bența. El a mai afirmat că în perioada de reorganizare compania își va continua proiectele aflate în derulare și va păstra cei 350 de angajați.

Compania, care face parte din grupul controlat de familia Bența, care mai are în portofoliu și unul dintre cei mai mari producători de lacuri și vopsele de pe plan local, Daw Bența, a finalizat anul 2012 cu afaceri de circa 41,8 milioane de lei (9,4 milioane de euro) și o pierdere de 10,5 milioane de lei (2,4 milioane de euro). În același timp, datoriile Contranscom Bența se ridicau la finalul lui 2012 la circa 153,4 milioane de lei (34,4 milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor. Printre lucrările realizate de-a lungul timpului de Contranscom Bența se numără mai multe ansambluri rezidențiale din orașul Târgu-Mureș, printre care Răsăritului și Orizont, sau magazine Praktiker.



Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.02.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu