Ikea retrage de pe piață baldachine pentru paturile bebelușilor și copiilor

Știrea a fost publicată joi, 20 martie 2014, 19:36 în categoria

Ikea retrage de pe piaţă baldachine pentru paturile bebeluşilor şi copiilor Ikea retrage de pe piață baldachine pentru paturile bebelușilor și copiilor, pentru evitarea oricărui risc de producere a unui incident, și anunță clienții care au achiziționat aceste produse să le returneze în magazin pentru a primi înapoi suma integrală plătită.

"Compania Ikea a primit sesizări cu privire la faptul că există posibilitatea ca, în timpul somnului, bebelușii sau copiii să tragă și să își înfășoare în jurul gâtului perdeaua baldachinului care acoperă patul. Pentru prevenirea oricărui risc de producere a unui incident, baldachinele pentru pat au fost retrase imediat din toate magazinele IKEA din lume", se arată într-un comunicat al companiei.

Produsele care au fost retrase de pe piață sunt: Legendarisk, setul de baldachine Minnen, Barnslig Boll, Minnen Brodyr, Himmel, Fabler, Tisla și Klamming.

"Numai baldachinele pentru pat menționate sunt incluse în această acțiune de retragere de produs. Toate produsele din gama IKEA pentru copii pot fi folosite în deplină siguranță. Compania Ikea se concentrează în primul rând pe prevenirea oricărei posibilități de producere a vreunui incident, mai degrabă decât pe remedierea unor eventuale urmări ale acestora", menționează comunicatul.

Magazinul Ikea din București a comercializat 4.897 de bucăți, la prețuri care au variat între 49,99 și 145 lei și nu a primit nicio sesizare în privința niciunuia dintre aceste produse.

În ceea ce privește standardele de siguranță aplicabile în cazul baldachinelor pentru pat, Ikea spune că nu are cunoștință de existența vreunui astfel de standard, dar nu este dispusă să facă niciun compromis în scopul prevenirii oricărui potențial risc.

"Testele interne de siguranță, preliminare punerii în vânzare, nu au arătat niciun risc, însă compania a consultat experți externi în identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor, care au ajuns la concluzia că există, totuși, un potențial de risc, dacă bebelușii și copiii nu sunt supravegheați, așa cum se poate întâmpla în timpul somnului", arată Ikea.

Baldachinele pentru pat au fost introduse în magazinele Ikea din anul 1996 și s-au vândut peste 2,7 milioane de bucăți la nivel global.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ana Maria Petcana

0 comments :

Trimiteți un comentariu