Rețelele de comerț modern au peste 50 de hectare de depozite. Kaufland și Lidl au depozite mai mari decât companiile de profil

Știrea a fost publicată vineri, 18 aprilie 2014, 17:35 în categoria

Reţelele de comerţ modern au peste 50 de hectare de depozite. Kaufland şi Lidl au depozite mai mari decât companiile de profil Cele 12 rețele de comerț modern din România dețin - în proprietate sau în chirie pe termen lung - depozite logistice cu o suprafață totală de peste 50 de hectare, echivalentul a 50 de hipermarketuri de mari dimensiuni;

Kaufland

, liderul comerțului modern local după cifra de afaceri, are singur depozite logistice de 190.000 mp, respectiv o treime din totalul deținut de toate rețelele.



WikiZF: Profilul companiei

Kaufland România S.C.S.

Kaufland este urmat în topul rețelelor de comerț după suprafața logistică deținută (în proprietate sau în chirie pe termen lung) de Lidl (110-120.000 mp) și

Carrefour

(peste 60.000 mp), potrivit datelor ZF obținute de la companii și de la jucătorii din piață.



WikiZF: Profilul companiei

Carrefour România

Prin comparație, cele mai mari companii logistice după spațiul de depo­zi­tare operat au suprafațe de sub 100.000 mp. H.Essers Logistics, liderul acestui top, are o suprafață totală pentru depozitare în 2014 de 83.000 mp.

Depozitele logistice folosite de retaileri sunt fie în proprietate (cum sunt cazurile lui Kaufland sau Lidl, spre exemplu), fie sunt închiriate (cum este cazul Carrefour, spre exemplu). Există de asemenea retaileri, cum sunt cazurile Cora și Selgros, care ex­terna­lizează aceste servicii și lucrează cu companii logistice de la care închiriază suprafețe mari. Logisticienii oferă însă și alte servicii complementare, cum este cazul ambalării, al pregătirii produselor și al transportului.

Strategii diferite

„Retailerii cu cele mai mari rețele de magazine cu dominanță alimentară dețin și cele mai mari portofolii de spații logistice. Re­tai­lerii germani au în propria strategie ca ma­joritatea spațiilor lo­gistice să fie deținute ca active în portofoliu și tot ei se ocupă de ope­rarea acestora”, spu­ne Marian Orzu, head of industrial de­partment în cadrul com­paniei de con­sul­tanță imobiliară CBRE România. Pe de altă parte, ceilalți sunt orientați către în­chi­rierea spațiilor logis­tice și, de cele mai multe ori, exter­nalizează serviciile logistice către companii specializate în acest domeniu.

Kaufland, spre exemplu, deține două depozite proprii din care face aprovizionarea magazinelor sale. „Primul depozit se află la Ploiești, județul Prahova, și a fost dat în folosință în luna octombrie 2005”, spun reprezentanții companiei cu afaceri de circa 1,6 mld. euro în 2013, potrivit estimărilor ZF.

Centrul logistic Kaufland Ploiești dispune de o suprafață de depozitare de peste 120.000 mp la sol, aici fiind păs­tra­te majoritatea arti­co­le­lor din sortiment ( circa 96%), de la fructe și le­gu­me, articole food, non-food, proaspete, con­ge­la­te, până la amba­laje și con­tainere.

Cel de-al doi­lea cen­tru logistic, inau­gu­rat în septembrie 2011 și care măsoară 70.000 mp la sol, este în Turda, ju­dețul Cluj, aces­ta apro­vi­zio­nând ma­ga­zi­nele Kau­fland din zonele de nord-vest, nord și centru.

„Filialele Kaufland din toată țara primesc zilnic, la prima oră a dimineții, camioane cu marfă din depozitele centrale. Transportul mărfii din depozitele centrale este realizat ex­clusiv de firme specializate de transport, care dis­pun de echipamentul necesar, cum este ca­zul camioanelor frigorifice”, explică repre­zen­tanții Kaufland, care dețin peste 90 de hiper­marketuri în România.

Externalizează transportul

Lanțul german și-a construit întâi depozitul în România – pe care l-a extins ulterior – și apoi a început să își construiască magazinele, spune Gabriel Chimișliu, vice-președintele al companiei de consultanță imobiliară The Advisers Knight Frank.

„Kaufland a fost singurul lanț care a optat pentru o astfel de strategie, care a dovedit că încă de la început retailerul a avut un plan bine pus la punct”, a adăugat el.

La polul opus, rețele precum Cora sau Selgros au contracte cu companii specializate de logistică, care le oferă atât servicii de depo­zitare cât și alte servicii complementare, pre­cum pregătirea mărfurilor și transportul către magazine. „Avem două platforme logistice - Petrești și Pantelimon - cu o suprafață totală de 15.100 mp. Lucrăm și cu companii logistice (FM Logistic) deoarece preferăm să ne concentrăm pe activitatea noastră de bază și, de asemenea, dorim să profităm de experiența și competențele prestatorului de logistică”, spune George Velicu, responsabil logistică în cadrul Cora România. Selgros lucrează cu două companii logistice, fiind astfel externa­lizate serviciile non-core business.

Compania a încercat minimizarea investi­țiilor necesare. Lanțul operează și singur două platforme prin intermediul a trei depozite logistice. „Două dintre ele se află în București și unul în Cluj. Suprafața totală este de 4.000 de metri pătrați, din care 1.500 sunt depozit cu temperatură controlată.” Selgros este rețeaua de magazine din comerțul modern cu cea mai mică suprafață logistică proprie, potrivit datelor ZF.

Cele mai multe rețele însă preferă să aibă depozite proprii și să externalizeze doar serviciile de transport, deoarece retailerii nu dețin propriile flote de camioane.

Cele peste 50 de hectare de depozite logistice deservesc peste 1.200 de magazine ale celor 12 rețele de comerț modern.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu