Zece pași pentru a te proteja împotriva furtului de identitate pe Internet

Știrea a fost publicată sâmbătă, 5 aprilie 2014, 14:44 în categoria

Zece paşi pentru a te proteja împotriva furtului de identitate pe Internet Peste 16 milioane de oameni devin anual victime ale furtului de identitate, în cea mai mare parte din cauza unor greșeli care ar putea fie evitate ușor, scrie

mainstreet.com

.

Deși nimeni nu își expune datele personale în mod voit pentru a se vulnerabiliza, tratarea cu superficialitate a unor aspecte legate de conturile pe rețelele de socializare sau abonamentele de telefon pot duce cu ușurință la furt.

Mainstreet.com a alcătuit un top cu cele mai frecvente greșeli prin care se ajunge la furtul de identitate.

1. Folosirea aceleiași parole la toate conturile

„Dacă veți folosi aceeași parolă peste tot, puteți să vă așteptați deja la un dezastru. Trebuie să aveți o parolă separată pentru fiecare site în parte, altfel este doar o problemă de timp până să fiți victima unui furt”, a declarat Bill Carey, vice-președintele de marketing al Siber Systems, o companie care a creat un sistem de gestionare a parolelor.

2. Furnizarea de informații personale la telefon

„Mulți oameni cred că dacă persoana cu care vorbesc se prezintă drept un reprezentant al guvernului sau a unei bănci, automat trebuie să le ofere informațiile pe care le cer”, a declarat Adam Levin, co-fondatorul Credit.com.

„Un reprezentant al unei instituții oficiale nu va cere niciodată la telefon informații confidențiale”, a adăugat Levin.

3. Neimplementarea unui sistem de autentificare cu parolă pe smartphone

“Telefonul nu mai este un simplu dispozitiv de comunicare, ci este un computer personal, cu acces la e-mail, conturi bancare și orice altă informație personală. Securizarea acestuia cu un cod PIN sau o parolă este extreme de  importantă”, a declarat Bill Carey.

4. Autentificarea pe conturile personale de la o sursă nesecurizată de internet

Internet café-urile nu sunt securizate când vine vorba de căutarea pe Internet, mai ales când vine vorba de conturile personale financiare.

5. Utilizarea unui profil care nu este privat pe rețelele de socializare

Plasarea la vedere a datelor personale, precum număr de telefon, zi de naștere, nume complet etc. este o “invitație” pentru hackeri, care pot folosi  cu ușurință informațiile în scopuri malițioase.

6. Accesarea unui e-mail de tip spam

Dacă mesajul e-mail-ului surprinde premii la concursuri la care nu v-ați înscris niciodată sau câștiguri norocoase, cel mai probabil mesajele sunt înșelătorii și aduc cu ele atacuri cibernetice.

7. Nemonitorizarea tranzacțiilor bancare și a situației conturilor

Cei mai mulți oameni nu își verifică în mod constant conturile pentru a depista eventuale activități frauduloase. Dacă se urmăresc mai atent tranzacțiile efectuate de pe conturile personale, este mai mai ușor să fie depistată frauda.

8. Păstrarea cardului de asigurare socială sau de asistență medicală în portofel

Păstrarea unor documente sau obiecte importante, dar care nu sunt imediat necesare, în portofel expun posesorul la fraudă, situație care ar putea fi evitată ușor.

9. Publicarea prea multor informații pe mediile de socializare

Fotografii cu permisul de conducere, unde este trecută adresa și numele complet, sau fotografii ale contractelor, expun prea multe informații care ar trebui să rămână confidențiale într-un mod nenecesar.

10. Păstrarea informațiilor confidențiale pe smartphone

Nu păstrați parole, coduri PIN sau alte date importante pe smartphone-uri sau în adresele de e-mail, pentru că pot fi foarte ușor sparte.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu