
Celelalte state care se opun cererii CE sunt Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Suedia. Acestea și-au exprimat opiniile într-o declarație comună văzută de jurnaliștii de la EuObserver.
Lipsa de fonduri a ieșit la iveală după ce bugetul UE pe anul 2014 a fost adoptat și de aceea trebuie acoperită dintr-o “rezervă pentru cheltuieli neprevăzute” – o rezervă-tampon ce poate fi folosită în situații de urgență pentru a majora cheltuielile anuale ale UE.
“Mobilizarea rezervei pentru cheltuieli neprevăzute în 2014 pentru a plăti o parte din angajamentele restante ale politicii de coeziune ar fi și inutilă și discutabilă din punct de vedere legal”, se arată în documentul citat.
Aproximativ 3,4 miliarde de euro din această rezervă sunt alocate plăților întârziate pentru proiectele politicii de coeziune din fostele state comuniste membre UE, proiecte care vizează poduri, șosele și gestionarea deșeurilor. Restul fondurilor va fi destinat proiectelor pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri și pentru cercetare.
Discuțiile legate de buget ridică de asemenea semne de întrebare asupra asistenței macrofinanciare acordate Ucrainei. UE a promis un ajutor de 1,1 miliarde de euro Ucrainei. Finanțarea a fost majorată anul acesta la 1,6 miliarde de euro, iar în iunie vor fi plătite 250 milioane de euro.
Germania, Franța, Marea Britanie și aliatele lor vest-europene susțin că plățile pentru proiecte care au fost planificate în bugetul anterior al UE (2007-2013) “nu pot fi, prin definiție, considerate circumstanțe neprevăzute” și că ar fi ilegal să fie folosită rezerva-tampon.
O propunere pentru mobilizarea rezervei pentru cheltuieli neprevăzute în 2014 nu doar că ar fi discutabilă din punct de vedere legal, dar și inutilă, nechibzuită și nu poate fi considerată o soluție “de ultimă instanță”. Comisia ar trebui să aibă în vedere soluții alternative pentru a gestiona orice presiuni financiare ce pot apărea anul acesta, și aici pot fi incluse schimbarea priorității plăților și rambursarea datoriilor de la sfârșitul anului 2014 la începutul anului 2015”, menționează declarația.
Pe de altă parte, cele opt state au spus că sunt dispuse să finanțeze prin “proceduri adecvate” programele de ajutor umanitar și programul Erasmus pentru schimburi de studenți.
“După ceea ce am văzut la alegerile pentru Parlamentul European, este greu de imaginat că cetățenii UE vor dori să dea și mai mulți bani Bruxellesului. Este un mesaj pătrunzător al multor țări că CE trebuie să se gândească din nou înainte să folosească rezerva în acest mod”, a spus un diplomat UE.
“Nu avem nevoie ca toate cele 4,7 miliarde de euro să provină de la statele membre. Am calculat că prin veniturile din amenzile pentru concurență neloială și prin redistribuirea liniilor bugetare am finanța mai mult de jumătate din necesar. Așa că cerem doar două miliarde de euro în plus”, a spus pe site-ul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Patrizio Fiorilli . Fiorilli consideră că este “normal” ca un grup de state să se opună propunerii Comisiei, ceea ce ar presupune a treia schimbare a bugetului de anul acesta. “Așteptăm poziția Consiliului European”, a adăugat acesta .
Pentru aprobarea sau schimbarea propunerii este nevoie de votul majorității statelor din Consiliu. Dacă trece de această etapă, proiectul este transmis noului Parlament European, unde formațiunile naționaliste sau extremiste au o prezență mai accentuată ca niciodată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu