Firma de private equity Enterprise Investors (EI) a realizat anul trecut investiții de 41 mil. euro în trei achiziții, cea mai mare dintre acestea fiind de 30 mil. euro , într-o companie de energie regenerabilă care dezvoltă parcuri eoliene în Polonia. Anul trecut, EI a mai investit 3,4 mil. euro în Tahe Outdoors, o companie din domeniul echipamentelor nautice, iar un alt proiect a fost de 8 mil. euro în J.S. Hamilton, furnizor de servicii independente de analiză și inspecție.Tot anul trecut, EI a finalizat o fuziune în Polonia din domeniul serviciilor medicale private, entitatea rezultată operând sub numele Grupul Nu-Med care administrează trei centre de radioterapie.
“EI a analizat un număr semnificativ de proiecte inițiate de echipa proprie de investiții. Două dintre aceste proiecte s-au materializat deja în investiții noi – Tahe Outdoors în Estonia și J.S. Hamilton în Polonia. Altele sunt în curs de finalizare în prima jumătate a anului 2015. În același timp, EI a continuat să crească valoarea portofoliului existent, inclusiv prin angajarea de capital adițional de creștere, cum este cazul companiei Wento”, au spus reprezentanții companiei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu