Antreprenorul în serie Radu Georgescu spune că incubatoarele de IT au ajuns să „duduie“ după ce în urmă cu zece ani el nu găsea tineri antreprenori. Ambiția fondatorului Gecad este acum să intre în piața ceasurilor inteligente.Echipa de români care a lansat anul trecut proiectul Vector Watch al unui ceas inteligent, a înregistrat progrese „spectaculoase“ și are șanse să dea lovitura la nivel global în condițiile în care piața de accesorii purtabile „smart“ va crește puternic în următorii ani.
„Vector Watch nu exista acum 9 luni, dar este o companie care se mișcă extraordinar de repede, și care a făcut multe lucruri spectaculoase, pe tăcute. Este o companie pe care merită să stai cu ochii, și din punct de vedere business, și din punct de vedere produs, și din punctul de vedere al investițiilor“, a declarat pentru ZF Radu Georgescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali din IT, care a investit anul trecut 0,5 mil. euro în acest proiect.
Tentativa Vector Watch de a-și face loc pe o piață unde concurenți îi sunt nu doar giganți ca Samsung, Apple sau Motorola, ci și jucători mai mici vine într-un moment în care industria de IT locală este „într-o creștere formidabilă“, spune Georgescu, luând ca reper faptul că hub-urile dedicate sprijinirii antreprenorilor în IT&C; sunt pline.
„În urmă cu zece ani eu nu am găsit doi antreprenori pentru incubatorul de inovație pe care îl înființasem. La un moment dat am închis proiectul. Acum acest tip de incubatoare duduie, sunt pline. Mi se pare extraordinar. Oamenii s-au prins că în antreprenoriat au o șansă să realizeze mai multe.“ Fondatorul Gecad este ca un vârf de lance al industriei, dar acum în România încep să apară zeci și sute de „Radu Georgescu“.
Vector Watch va prezenta joi la Basel, în Elveția, în cadrul unui eveniment privat ceasul inteligent dezvoltat în ultimele luni, a declarat pentru ZF Andrei Pitiș, fondator și director tehnic al Vector Watch, fără a oferi alte detalii. Firma în care mai sunt acționari și românii Dan Tudose și Irina Alexandru l-a recrutat pentru funcția de director general pe Joe Santana, fost CEO și președinte al producătorului de ceasuri Timex. Designerul angajat de Vector pentru a contribui la dezvoltarea ceasului este Steve Jarvis, care a fost senior designer în echipa gigantului american Nike care a dezvoltat diferite accesorii inteligente purtabile. Compania a dezvăluit până acum doar că ceasul va avea o baterie care îi va permite să funcționeze 30 de zile și că va fi rezistent la apă.
Și Radu Georgescu a evitat să ofere detalii despre planurile companiei, susținând că miza este una prea mare. „Compania are oportunitatea de a ajunge mult prea mare pentru a ne permite să ne jucăm cu anunțurile.“ Pe lângă datele din diferite studii internaționale, care arată creșteri de la an la an de zeci de procente pe piața accesoriilor inteligente, echipa Vector Watch estimează, la fel ca fondatorul Gecad, că în realitate vânzările vor fi și mai mari. „Este inevitabil că «internetul lucrurilor» va ajunge realitate.“
Șeful Gecad este antreprenorul care în 2003 a pus România pe harta mondială a industriei de IT după vânzarea unei tehnologii antivirus către Microsoft. De atunci, Georgescu și-a construit un renume de antreprenor în serie după ce a mai reușit exit-uri din firme pornite de la zero - printre care procesatorul de plăți GeCad ePayment către grupul Naspers sau furnizorul de soluții pentru distribuția electronică de software Avangate către fondul american Francisco Partners.
0 comments :
Trimiteți un comentariu