
Centura Capitalei
Stadiu actual: 20 din 72 km sunt extinși la 4 benzi
Șoseaua de centură a Capitalei, de 72 kilometri, este un exercițiu de nervi întinși la maximum zi de zi pentru transportatorii rutieri, având în vedere că doar 20 de kilometri ai acesteia sunt extinși la patru benzi în prezent, în timp ce pe ceilalți 52 de kilometri șoferii duc o luptă continuă cu gropile, trecerile la nivel cu căi ferate dezafectate, dar și intersecțiile în care centura de obicei nu are prioritate. În prezent, lucrări se execută pe un tronson de 8,6 kilometri între autostrada București-Pitești și DN 7 (Chitila), dar și pe un sector de 11,2 kilometri între Voluntari și autostrada București-Constanța. CNADNR estimează că abia în primul semestru din 2018 centura Capitalei va fi lărgită la patru benzi pe toată lungimea de 72 de kilometri.
„Ciotul” de 6,5 kilometri din autostrada București-Ploiești
Stadiu actual: 3,3 km nu au constructor
Deocamdată acest tronson de doar 6,5 kilometri care lipsește din autostrada București-Ploiești și care ar trebui să aducă mai mult trafic către autostrada spre Ploiești nu este finalizat. Iar aceasta deși circulația pe autostrada care unește centura Capitalei în dreptul localității Ștefăneștii de Jos cu municipiul Ploiești este gata încă de acum mai bine de doi ani și jumătate. Recent, CNADNR a anunțat că reziliază contractul încheiat cu italienii de la Pizzarotti și Tirrena Scavi pentru construcția primilor 3,3 km ai autostrăzii, urmând să organizeze până la finalul lunii martie o nouă licitație pentru realizarea acestui mic tronson de drum. Pe restul de 3,2 km din primii 6,5 km ai autostrăzii București-Ploiești stadiul fizic de execuție este de 98%.
Autostrada Sibiu-Pitești
Stadiu actual: licitația pentru studiul de fezabilitate este în contestații
Autostrada Sibiu-Pitești, unul dintre cele mai „fierbinți” proiecte de drumuri, a fost inclusă în Master Planul General de Transport, iar în curând va începe și revizuirea și actualizarea studiului de fezabilitate pentru această șosea. La începutul lunii februarie, CNADNR a desemnat asocierea Spea Igineria Europea – Tecnic Consulting Engineering drept câștigătoare a contractului de realizare a studiului de fezabilitate, însă ulterior a fost depusă o contestație la acest rezultat, astfel că până la finalul lunii martie, Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor trebuie să analizeze această licitație publică. Ulterior, în 17 luni, studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Pitești ar trebui finalizat, astfel încât să poată fi demarate lucrările de construcție.
0 comments :
Trimiteți un comentariu