
AGA de la
Electrica
, firmă în care statul este în continuare cel mai puternic acționar cu o deținere de 49%, a respins ieri planul și remunerațiile administratorilor privați, generând astfel un nou blocaj pentru compania care stă pe o pernă de cash de 630 mil. euro.
Votul de ieri vine în contextul în care surse din piață spun că statul vrea să-și impună oamenii în conducerea executivă a companiei, prezența boardului privat fiind un obstacol în acest sens. Pe de altă parte, nici administratorii nu au niciun interes să renunțe la Electrica în contextul în care remunerațiile pot ajunge și la 50.000 de euro pe an.
Conflictul dintre stat și administratorii privați de la Electrica descrie deja unul dintre cele mai fierbinți scandaluri corporatiste ale anului. Indiferent însă de jocul celor două tabere, la mijloc este ținută ostatică o companie cu 3,6 milioane de consumatori, cu resurse de invidiat și cu mii de mici acționari, care la un an de zile de la listare, la București și Londra, nu este capabilă să facă nicio investiție majoră.
„Din păcate, Consiliul a observat de mai multe ori că statul român, prin Ministerul Energiei în calitate de acționar, dorește să păstreze un control asupra Electrica“, se precizează într-un document postat ieri pe site-ul Electrica. Publicarea documentului a venit la scurt timp după ce în AGA companiei a fost respins planul administratorilor, dar și schema de remunerare.
În OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, documentul prin care a fost ales CA-ul de la Electrica, se precizează, la articolul 13, punctul 3, că dacă planul de administrare nu este votat, atunci se alege un nou board în cel mult 60 de zile.
Acum, Electrica spune că nu se mai aplică prevederile OUG 109/2011. Mai multe voci din piață spun însă că intenția statului ar fi de a-și pune în conducerea companiei mai mulți oameni, schimbarea CA-ului fiind astfel un instrument la îndemână. Numele cel mai adesea vehiculat este cel al secretarului de stat Bogdan Badea, venit pe filieră liberală.
Mai mult, statul a mai găsit o modalitate prin care o bună parte din banii obținuți din listarea companiei ar putea ieși din Electrica. Astfel, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), un braț al Ministerului Energiei, îi cere distribuitorului de electricitate echivalentul a 1,3 miliarde de euro pentru că nu a urmărit îndeplinirea obligațiilor postprivatizare în cadrul filialelor vândute. De la Ministerul Energiei nu a venit nicio explicație privind modul în care s-a ajuns la această sumă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu