Premierul desemnat Dacian Cioloș cu cei 21 de miniștri anunțați vor moșteni poate cea mai bună situație macroeconomică a României din ultimii 35 de ani - 10 ani înainte de Revoluție și 25 de ani după:- economia este pe creștere, România fiind pe primul loc la nivel european în T3 față de T2, și pe locul 2 față de perioada similară a anului trecut;
- inflația este cu minus;
- dobânzile la lei, dar și la euro (jumătate din economie este finanțată în moneda europeană) sunt la minime istorice;
- creditarea în moneda națională se duce spre maxime istorice;
- cursul valutar leu-euro este extrem de stabil;
- contul curent este aproape pe plus (gândiți-vă că în 2008 am avut un deficit de 12 mld. de euro);
- exporturile se îndreaptă spre un nou maxim istoric ( 55 de mld. de euro pe an, de 6 ori mai mult decât în urmă cu 15 ani);
- exporturile de servicii (IT, transport etc.) vor depăși 15 mld. de euro pe an
- revenirea ușoară a investițiilor străine după căderea din criză;
- piața de construcții, ce-i drept rezidențială, muncește cu motoarele turate la maxim;
- riscul de intrare în faliment a României se situează la limita de jos;
- deficitul bugetar este atât de strâns, încât creditorii se roagă de autoritați să cheltuiască banii.
Din punct de vedere macro, cabinetul Cioloș nu va avea niciun fel de problemă, deci nu va putea să dea vina pe moștenirea primită.
Întrebarea este dacă știe ce să facă mai departe cu această situație macro și cu banii pe care-i are la dispoziție, atât cei interni, cât și cei externi.
Dacă jumătate din economie este pe creștere susținută (București, Ploiești, Argeș, Sibiu, Cluj, Timișoara, Alba, Oradea, Iași, Brașov, Craiova, Constanța), cealaltă economie a pierdut trenul și este lăsată să se degradeze. Chiar dacă media de creștere este 3%, aceasta se obține dintr-un plus mai mare în zonele de mai sus, cu un minus mare în celelalte județe.
Niciun guvern nu și-a bătut capul cu județele care nu au șansa unor investiții, cei de la putere amintindu-și de ele doar când trebuie să obțină voturi. În aceste zone statul este pincipalul angajator, iar companiile românești care mai creează locuri de muncă încearcă să supraviețuiască cum pot. În locurile în care nu sunt investiții străine, firmele românești trebuie să se sprijine pe investițiile statului, iar dacă acestea nu există, cade și businessul lor.
În cei trei ani și jumătate, premierul Ponta s-a concentrat pe trei idei:
- creșterea salariului minim, majorarea salariilor bugetarilor, reducerea TVA la alimente;
- creșterea consumului;
- favorabilitatea în fața multinaționalelor(IT, petrol, componente auto).
Infrastructura și companiile românești le-a lăsat deoparte, nu și-a bătut capul cu ele, ceea ce s-a văzut și în scăderea investițiilor interne. Iar acest lucru s-a văzut din plin. Având resurse financiare de acasă, multinaționalele au câștigat teren în criză, în schimb firmele românești de-abia au supraviețuit. Dar o economie nu poate trăi numai cu multinaționale.
Costin Borc, pariul lui Cioloș pentru economie, vorbea acum câteva luni în ZF despre dezvoltarea României și necesitatea dezvoltărilor locale, pentru ca țara să fie mai
bogată. Acum are șansa de a pune în aplicare ceea ce a spus în interviu cu voce tare. Va fi primul experiment în administrația publică, în care un CEO de multinatională (Lafarge) preia o poziție atât de mare în guvern și are șansa de a pune în aplicare ceea ce predica și sfătuia guvernul de pe margine. Pe Borc de abia îl așteaptă cele trei autostrăzi: Comarnic-Brașov, Sibiu - Pitești, Ungheni - Iași - Târgu-Mureș, și nu poate invoca faptul că nu știe acest domeniu al infrastructurii, având în vedere că de peste 15 ani lucrează în industria construcțiilor-ciment.
Sper ca premierul Cioloș (îi putem spune deja așa după ce PSD a anunțat că-l votează) să nu ia modelul „management privat în companiile de stat“ în execuția guvernării lui, având în vedere că nu este un success, ci mai degrabă este o luptă de culise între manageri de stat și cei privați, fiecare cu contractele și pilele lui.
O bună parte din miniștrii economici propuși de Cioloș sunt buni la analize, știu să mânuiască Excel-ul, dar ce rezultă este mai greu de pus în practică, iar aici va fi o mare slăbiciune a cabinetului Cioloș.
Ca analist la FMI și la Comisia Europeană (Anca Paliu Dragu, propusă pentru Ministerul Finanțelor), cifrele din tabele sunt seci și reci. În realitate, aceste cifre înseamnă în spate oameni, o mentalitate bună sau rea și o implementare, partea cea mai grea a unui proces.
La energie, Victor Grigorescu trebuie să se situeze acum de partea statului, în apărarea intereselor de la Electrica, unde era membru al boardului, situându-se de partea membrilor privați. Va fi un experiment extrem de interesant, de urmărit, cum va judeca acum un om venit de partea cealaltă a baricadei.
Dar până la urmă, cele mai grele decizii economice pe care va trebui să le ia Cioloș împreună cu miniștrii lui sunt legate de reducerea TVA (de la 24% la 20%) și majorarea salariilor bugetarilor cu 10%, măsuri deja aprobate de Parlament și care ar trebui să intre în vigoare în mai puțin de 6 săptămâni, iar aceste măsuri înseamnă bani mulți, un gol în buget de aproape 14 mld. lei (8 mld. lei la TVA și peste 5,5 miliarde de lei la creșterea salariilor bugetarilor). Iar acești bani nu sunt politici și nici tehnocrați, ci reali.
În 1999-2000 precedentul guvern tehnocrat - cabinetul Isărescu, a pus pe masă două măsuri economice din care a trăit atât guvernarea Năstase, cât și cea a lui Tăriceanu: reducerea impozitului pe profitul reinvestit și un credit fiscal pentru exportatori. Cabinetul Năstase a venit cu reducerea impozitelor pentru cei din industria IT, ceea ce a făcut ca peste un deceniu România să aibă un sector extrem de puternic, Băsescu - Tăriceanu a venit cu cota unică, guvernarea Boc a venit cu tăierile de salarii, majorarea TVA dar și cu programul "Prima casă", iar guvernarea Ponta a venit cu creșterile de salarii, reducerea TVA, reducerea CAS la angajator și reduceri de impozite pentru profitul reinvestit.
Cu ce va veni Cioloș acum?
0 comments :
Trimiteți un comentariu