Operatorii de telecom nu au nevoie de mai multe reglementări ci de reguli mai simple și facilități fiscale pentru construcția de rețele de comunicații în special în mediul rural, a declarat Robert Redeleanu, CEO al UPC România în cadrul unei conferințe organizate de ANCOM privind perspectivele pieței locale de profil.
“Pe lângă transparență, echitate și încurajarea investițiilor credem că în general rolul reglementatorului trebuie să fie minim. Dacă ne uităm la ultimii 20 de ani cred că a fost extrem de important ce au făcut autoritățile de reglementare ca să liberalizeze piața. Dintr-o situație de monopol s-a ajuns la o competiție cu o inovație ridicată. (…) Credem că mai puțină reglementare este mai sanătoasă, este o abordare care îi folosește și clientului final, și ne lasă și pe noi să inovăm. O concurență bazată pe infrastructuri aduce mai mult beneficii clientului final”, a spus Redeleanu. Practic șeful UPC România a respins astfel, la fel ca RCS&RDS;, solicitările Orange și Vodafone către ANCOM de a obliga operatorii de rețele fixe să ofere acces rivalilor la rețelele lor. ANCOM a respins deja solicitările celor doi giganți din telefonia mobilă, iar acum decizia mai trece doar prin procesul de consultare la nivel european.
În altă ordine de idei, Robert Redeleanu a spus că se așteaptă ca autoritățile să facă mai mult pentru a ajuta operatorii să își extindă rețelele de internet fix .
“E nevoie de un cadru legislativ prin care continuarea investițiilor să fie încurajată. Avem un decalaj semnificativ în ce privește rata de penetrare a internetului de mare viteză în România. (…) La nivel local sunt necesare foarte multe autorizații pentru a construi o rețea. Este nevoie de intervenții de exemplu din partea autorităților atunci când nu se ajunge la un acord cu alte companii, cum sunt cele de electricitate de exemplu în ce privește accesul la infrastructură. Suntem taxați la fiecare kilometru de rețea pe care îl construim”.
Șeful UPC: Mai puțină reglementare este mai sănătoasă. Dar este nevoie de reguli mai simple și facilități pentru construcția de rețele
Știrea a fost publicată marți, 17 noiembrie 2015, 15:58 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu