România sărbătorește ziua națională de 1 Decembrie 2015 divizată din punct de vedere economic între București și restul țării într-o mai mare măsură decât în 2006, anul dinaintea aderării la Uniunea Europeană.Practic, diferența de dezvoltare economică, măsurată în nivelul salariului mediu net și numărul de salariați, s-a adâncit între decembrie 2006 și decembrie 2014 între centru și periferie.
Comparând zece județe din provinciile istorice ale României – Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova – cu Bucureștiul, reiese că diferența între salariile medii nete a crescut.
Salariul mediu net din Suceava, Maramureș, Constanța, Giurgiu, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Bihor, Iași și Timiș reprezenta între 53% și 78% din salariul mediu net din București în decembrie 2006, iar în decembrie 2014 a ajuns să reprezinte între 46% și 75%.
Astfel, cu toate că România a atras între 2007 și 2014 circa 12 miliarde de euro din cele 20 miliarde de euro fonduri structurale alocate tocmai pentru micșorarea disparităților regionale, prin investiții în infrastructură, mediu, resurse umane sau competitivitate economică, rezultatul a fost invers.
Spre exemplu, în decembrie 2006 salariul mediu net din județul Suceava era de 865 de lei, adică 58% din salariul mediu net din București de 1.490 de lei, pentru ca în decembrie 2014 salariul mediu net din Suceava să ajungă la o pondere de doar 46% față de cel din București. Deci salariatul din Suceava a pierdut 12 puncte procentuale din puterea sa de cumpărare față de cel din București în această perioadă.
Deși s-ar fi presupus că în primii șapte ani de la aderarea la UE fondurile alocate regiunii Nord-Est - avantajată ca punctaje în clasamentele proiectelor cu finanțare de la UE pe baza unor indicatori economici mai slabi - ar fi trebuit să „miște“ regiunea, iată că disparitatea de venituri a crescut.
Suceava stă mai prost față de București în prezent față de 2006, înainte de aderarea la UE, la toate capitolele: șomajul 6,3%, triplu față de cel de 2% din București, în timp ce în 2006 era „doar“ dublu, de 4,7% față de 2,2% cât era atunci în Capitală.
Numărul de angajați din județ, un indicator deseori mai bun decât rata șomajului pentru că arată exact gradul de ocupare, este mai redus astăzi decât în 2006 ca proporție față de numărul de angajați ai Bucureștiului: a scăzut de altfel de la 103.260 salariați la 95.841 salariați.
În același timp, numărul de salariați din București a crescut între 2006 și 2014 de la 843.632 la 893.149 salariați, adică cu 6%.
Din zece județe selectate, doar în Cluj și Timișoara a crescut numărul de angajați între decembrie 2006 și decembrie 2014, cu 6% în Cluj, de la 195.264 salariați la 206.768 salariați, și cu 4% în Timiș, de la 208.811 la 216.489.
În schimb Clujul nu a ținut pasul la creșterea salariului mediu net din București, astfel încât ponderea salariului mediu net din Cluj față de cel din București a scăzut de la 78% la 73% în perioada analizată.
Cele mai proaste evoluții între decembrie 2006 și decembrie 2015, într-o perioadă traversată de criza economică dar în care România ar fi trebuit să se mai echilibreze economic ca urmare a aderării la UE, au avut loc în Suceava, Constanța și Giurgiu, unde salariile față de București au scăzut cu 10-12 puncte procentuale.
Chiar și Bihor, un județ “scăldat” în investiții străine în ultimii 15 ani, a pierdut opt puncte procentuale la salarii față de București în primii șapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană. În plus, și numărul de salariați a scăzut în Bihor, de la 163.808 la 155.795 în aceeași perioadă.
Cauza principală a acestei evoluții este fără îndoială întârzierea investițiilor în infrastructură, care începe să afecteze, iată, potențialul economic al întregii țări. O rețea de autostrăzi și de linii de cale ferată de mare viteză între principalele orașe din România și București ar descătușa energia economică a unor zone care se îndepărtează astăzi în loc să se apropie de centru ca dezvoltare economică.
România ar crește cu 6-8% pe an și nu cu 3-4% ca în prezent dacă ar crește policentric, cu 10 mari orașe care să atragă investiții și să împingă potențialul economic al țării pe spirala macro-dezvoltării. Exista impresia că orașe mari precum Cluj, Constanța, Timișoara sau Iași au început să iasă de sub tutela Bucureștiului și că și-au găsit un ritm bun de dezvoltare în ultimii cinci ani, dar iată că datele sunt necruțătoare și arată că Bucureștiul ia totul și că se „umflă“ mai repede decât orice alt pol/regiune de dezvoltare, disparitățile mărindu-se în loc să se netezească.
Miza următorului exercițiu bugetar al UE, 2014-2020, este micșorarea în mod real a disparităților economice. Dacă acestea vor continua să crească, tensiunile din economie se vor transfera în societate și politică, iar efectele vor fi dezastruoase.
0 comments :
Trimiteți un comentariu