Revolta celor care au luat credite ipotecare sau imobiliare în valută - euro și franci elvețieni - în perioada de boom nu se va stinge așa ușor. Având în vedere că este și an electoral, revolta este și mai puternică, pentru că acești debitori simt că pot obține mai mult decât o reeșalonare a împrumuturilor oferită de bancă. În acest demers, și-au făcut aliați Parlamentul, care până nu demult fusese cel mai bun prieten pentru bancheri, și Banca Națională. Niciun parlamentar nu va lua partea băncilor în aceste vremuri, iar Legea dării în plată este cel mai bun exemplu.Cei care au luat credite în valută în perioada de boom au fost loviți de două ori: prin creșterea costului francului elvețian – dublarea lui - și a euro – cu 30% -, dar și prin prin scăderea cu 50% a valorii caselor cumpărate. Dobânda nu este o problemă, având în vedere cât de mult au scăzut ratele.
Pentru că nu au găsit înțelegere la bănci în ultimii cinci ani, revolta acelor debitori se îndreaptă către BNR și către Mugur Isărescu, cu întrebarea: unde a fost Banca Națională când s-au dat toate aceste credite pe bandă rulantă, credite care aveau în spate un imens risc valutar? Mai ales că BNR știa că scăderea cursului leu/euro în 2006-2008 la 3-3,6 leu/euro nu era sustenabilă. Iar această scădere a cursului leu-euro a făcut ca și cursul leu-franc să fie extrem de mic, ceea ce a permis băncilor să vândă credite ipotecare sau de consum în franci, creând iluzia unei sustenabilități. Toate creditele în franci au fost făcute de bănci pentru ca românii să se încadreze în achiziția lor, chiar dacă bancherii și BNR știau că sunt produse toxice, care aveau în spate un risc valutar imens.
George Friedman, șeful influentului institut american Stratfor, scrie în cartea “Următorul deceniu: de unde venim și încotro ne îndreptăm?” că aceste credite în franci, euro sau yeni japonezi sunt similare creditelor subprime din America. “În special băncile austriece și cele italiene, susținute de bani europeni și arabi, voiseră să ofere credite ipotecare, dar dobânzile din Europa de Est erau mari. Așa că au oferit acestor cumpărători noi, entuziaști și neștiutori împrumuturi cu dobânzi mult mai mici, doar că exprimate în euro, franci elvețieni sau chiar yeni.” El spune că prin aceste produse, aceste bănci au încurajat debitorii să joace pe piețele monetare mondiale, iar în momentul în care cursurile au crescut au fost distruși.
În aceste condiții, ce se mai poate face acum? Dacă creșterea cursului valutar este una dintre probleme, o soluție ar fi scăderea cursului valutar. Așa cum a crescut, așa poate să și scadă. Dacă cursul euro scade, automat va scădea și cursul francului. Dacă ar scădea cursul pentru o lună cu 10%, de la 4,45 lei/euro la 4 lei/euro, ar da posibilitatea schimbării creditelor din franci și din euro în lei la un curs mai bun, ceea ce ar reduce soldul în lei cu 10%. Poate 10% nu e mult, dar i este totuși ceva. Având în vedere cât de reduse sunt dobânzile la lei în acest moment, schimbarea creditelor din valută în lei este perfect justificată și poate să fie sustenabilă înainte să se înceapă un nou ciclu de majorare a dobânzilor.
Banca Națională chiar încurajează schimbarea creditelor din euro sau franci în lei, fără ca băncile să ceară o garanție în plus, având în vedere că valoarea apartamentelor a scăzut la jumătate, iar debitorii ar fi nevoiți să vină și cu alte active în garanție. Electorata, o lege pe care bancherii nu au susținut-o și nu au promovat-o, permite acest lucru.
Poate să scadă cursul cu 10% fără să se rupă economia? Aici este problema Băncii Naționale, În condițiile în care România nu mai are o problemă de deficit de cont curent, ci dimpotrivă, are surplus, o scădere a cursului pe termen scurt, nu ar fi o dramă. Chiar ar majora puterea de cumpărare a oamenilor. Oricum, această scădere este pe termen limitat, ca să dea posibilitatea conversiei creditelor în euro sau în franci în lei. Banca Națională ar fi cea mai fericită, pentru că s-ar reduce și mai mult expunerea sistemului bancar și a debitorilor pe împrumuturile în valută. BNR ar cheltui ceva sute de milioane de euro, dacă nu chiar 1-2 miliarde de euro din rezervă, ceea ce își poate permite în acest moment. Deci BNR reduce soldul debitorilor în valută cu 10%.
Următorul pas ar fi ca și băncile să ofere o reducere a soldului pentru cei care vor să treacă de la euro sau franci în lei. Deja câteva bănci au făcut acest lucru, dar poate vor mai face o nouă ofertă. De ce ar face acest lucru? S-ar putea ca băncile să înceapă să piardă mai multe procese cu debitorii privind vânzarea unor credite “toxice” în perioada de boom știind ce risc valutar există în spate. Cazurile izolate câștigate de debitori în acest moment, în care un credit a fost adus la cursul valutar din momentul acordării lui, s-ar putea să se înmulțească. De asemenea, la executarea silită sau la darea în plată, băncile pierd mai mult decât ar oferi în acest moment o reducere a soldului cu 20%, spre exemplu.
În total, debitorii ar putea obține o reducere a soldului cu 30%, ceea ce s-ar putea să accepte. Băncile și-ar recupera această pierdere prin faptul că scapă de reclasificarea creditelor la Legea dării în plată. De asemenea, s-ar putea să nu mai fie nevoite să își majoreze cheltuielile cu riscul valutar.
Nu știu dacă este o soluție acceptată de BNR și bănci, dar este o variantă care poate fi pusă pe masă. Chiar în discuțiile de la Legea dării în plată.
Ideea este să nu se ajungă ca parlamentarii și tot Parlamentul să pună pe masă, după Legea dării în plată, o altă lege care să convertească toate creditele date în perioada de boom la cursul din momentul acordării împrumutului.
Legea dării în plată poate constitui un precedent. Depinde de înțelepciunea BNR și a băncilor de a vedea unde se poate ajunge și cât de mari vor fi pierderile atunci.
0 comments :
Trimiteți un comentariu