Edenred pune pe piață un card prepaid pentru cheltuielile de afaceri ale angajaților

Știrea a fost publicată miercuri, 9 martie 2016, 17:48 în categoria

Edenred pune pe piaţă un card prepaid pentru cheltuielile de afaceri ale angajaţilor Emitentul de tichete Edenred a lansat astăzi pe piața locală un sistem digital de gestionare a cheltuielilor de business ale angajaților, generate în special de călătoriile în interes de serviciu sau de întâlnirile cu clienții.

"Un procent de 85% din companii înca folosesc numerarul atunci când vine vorba despre cheltuielile angajaților în interes de serviciu. Unul dintre motive este reticența la ideea de a oferi tuturor angajaților carduri de companie pentru că nu pot limita accesul salariaților la contul organizației. Astfel că, în general, cardurile de companie ajung la nivelul de management din companie, cu toate că, 60% din angajați fac deplasări în interes de serviciu măcar o dată pe sâptămână în fiecare lună", a spus Iulian Alexe, business development and expense management director al Edenred România.

Produsul lansat de Edenred, respectiv Spendeo, se compune dintr-un card prepaid oferit angajaților (care poate fi "alimentat" cu bani în timp real) și o platformă online prin care angajații pot solicita și primi în timp real realimentarea cardului sau prin care pot face dovada cheltuielilor (atașând poze ale bonurilor fiscale). Astfel, procesul de cerere, aprobare și decontare a sumelor pentru protocol este scurtat, iar nivelul de birocratizare al acestuia scade. Cardul poate fi personalizat de companie pentru fiecare angajat în parte, astfel că poate fi folosit, spre exemplu, doar într-un anumit interval de timp sau pentru anumite cheltuieli de business.

Odată cu introducerea pe piața locala a produsului Spendeo, Edenred a lansat și divizia de expense management.

În 2014, Edenred România a avut o cifră de afaceri de 66,4 milioane de lei (în creștere cu 13% față de anul anterior), un profit net de 2,1 milioane de lei (dublu față de anul anterior) și un număr mediu de 147 de angajați.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu